9.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Târgul breslelor moderne ediția a IV-a – un elogiu adus înaintașilor și o fereastră deschisă spre viitor

În inima cetății va pulsa, din nou, emoția și trăirile generate de poezia oamenilor și locurilor noastre. Târgul breslelor moderne – inițiat de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” – își deschide iar porțile de mâine, 11 septembrie. Până în 13 septembrie, în centru aveți ocazia să admirați și achiziționați piese de îmbrăcăminte, accesorii, ceramică, pielărie, aranjamente, decorațiuni, lumânări artizanale și multe altele…!

Urmașii vestitelor bresle ale burgului vă dau întâlnire la Târgul Breslelor Moderne „Produs în Bistrița-Năsăud”. Va fi o nouă ediție, aflată sub semnul îmbinării armonioase a îndemânării, preciziei și rigurozității săsești cu inocența copilăriei, vitalitatea și autenticitatea universului idilic al poeziei lui Coșbuc, un elogiu adus înaintașilor și o fereastră deschisă spre viitor.

De câteva luni, Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” a pus în practică o idee apărută în cursul anului trecut, aceea a unui târg meșteșugăresc lunar, care să evidențieze momentele importante din viața personalităților și locurilor noastre, ce s-au întâmplat de-a lungul timpului.

Au fost marcate până acum prima atestare documentară a orașului, în luna iulie, pentru ca luna august să fie dedicată Bulgiului Bistriței.

În septembrie, istoria locală consemnează două evenimente semnificative, petrecute în Bistrița-Năsăud, generatoare de emoții și trăiri opuse.

La 20 septembrie 1866 se năștea, la Hordou, cel ce avea să fie primul poet pe care Ardealul l-a dat literaturii românești: George Coșbuc. „A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în imitații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.” (Liviu Rebreanu, în Ziarul „Lumina”, 1918).

Istoria burgului nostru consemnează însă și momente pe care suntem datori a le comemora în încercarea de a păstra vie memoria etniei care a contribuit, în mod esențial, la construcția și devenirea noastră.

Una dintre cele mai tragice file de istorie locală a fost scrisă tot într-un septembrie, de această dată în anul 1944, atunci când, începând cu cea de a 12 zi a lunii, aproximativ 30.000 de sași de pe teritoriul actual al Județului Bistrița-Năsăud se alăturau zecilor de mii de etnici germani din Transilvania de Nord și Banat, luând drumul spre necunoscut și scriind povestea „exodului sașilor transilvăneni”.

Întâmplător sau nu, astăzi, simboluri ale celor două momente alese pentru a marca luna septembrie, statuia poetului și Bistritzer Gewerbeverein Casa asociaţiei meseriaşilor din Bistriţa și, mai apoi, Centru Cultural Municipal „George Coșbuc”- îi întâmpină împreună pe toți cei ce vor să înțeleagă tradiția, specificul și sufletul acestor locuri. Li se alătură, în acest demers, cea de a IV-a ediție a Târgului breslelor moderne care, prin dinamismul și diversitatea sa, aduce un elogiu făuritorilor vestitelor bresle ale burgului Bistriței și un crâmpei din lumina și veselia satului transilvan.

Urmașii breslelor și cei ce umblă pe drumul bătătorit de Coșbuc și-au pus talentul și inventivitatea în creații lucrate manual, tradiționale sau de inspirație tradițională, cu parfum săsesc sau în cel mai neaoș stil românesc, cu tușe moderne sau inspirate din mediul ce ne înconjoară.

Piese de îmbrăcăminte, accesorii, ceramică, pielărie, aranjamente, decorațiuni, lumânări artizanale și multe altele, pot fi admirate și achiziționate, în perioada 11 – 13 septembrie, pe Pietonal, de dimineață până la orele serii.

Respectarea tuturor măsurilor de siguranță – purtarea măștilor, dezinfectarea, distanțierea – este necesară în rândul tuturor participanților, iar regulile sunt afișate vizibil la fiecare stand.

Târgul breslelor moderne reprezintă un prilej de a trăi bucuria reîntâlnirii cu meșteșugarii și artizanii locali, de a simți emoțiile și mesajele pe care le transmit creațiile lor și de a susține economia locală.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.