15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

VIDEO – Un bistrițean, la capătul lumii, pe două roti: Titus a ajuns în Chile și-a preluat motorul și e gata de…zbor!

Titus Banc, bistrițeanul care și-a propus să străbată America de Sud la „bordul” motocicletei sale a ajuns în Chile și e pregătit de aventură! Aceasta va începe chiar mâine, după ce astăzi a reușit să își recupereze motocicleta trimisă acum mai bine de o lună.

Bistrițeanul Titus Banc a ajuns în Chile, țara din America de Sud unde-și începe aventura. Acesta își propune să străbată, pe motocicletă, America de Sud, în trei luni.

Zilele trecute a ajuns în Santiago de Chile, iar astăzi și-a preluat motocicleta, pe care a trimis-o acum mai bine de o lună, pe vapor. Cum lucrurile s-au mișcat mai repede decât se aștepta la vamă, cu ajutorul unor „ponturi” venite de la gazda sa, va porni în călătoria vieții sale chiar mâine.

În depozitul unde se odihnea motorul său a mai dat de doi olandezi care se pregăteau de o călătorie similară, tot pe moticiletă.

„Sunt foarte nerăbdător, nici nu știu cum să vă spun, sper să fie totul okey. În spatele meu sunt niște tipi din Olanda, și ei își iau motocicletele și fac aproximativ aceeași tură ca mine. Ne-am întâlnit aici”, a precizat Titus Banc, în timp ce își ia motocicleta din depozitul unde a ajuns.

Titus visează de mai bine de doi ani această călătorie, însă abia acum a simțit că este pregătit pentru ea. Acesta a trebuit nu doar să își echipeze motocicleta corespunzător și să adune o sumă importantă de bani, ci și să se pregătească psihic pentru cele 3 luni de…pribegie.

Bistrițeanul.ro îi e alături în această aventură și vă ține la curent cu toate întâmplările și peripețiile sale. Până una alta, puteți susține demersul bistrițeanului AICI.

Mai puteți citi:

Un bistrițean, la capătul lumii, pe două roți: Aventura lui Titus Banc în America de Sud

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.