7 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 14, 2026

Turc vrea să interzică pertardele în oraș, de anul viitor! Ce „strategie” a pregătit:

În ședința de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că anul viitor nu va mai acorda autorizații de comercializare a produselor pirotehnice. Acesta a mai spus că în această perioadă, polițiștii locali vor fi cu ochii pe cei care comercializează, dar și pe cei care le folosesc.

Primarul Ioan Turc a declarat în ședința de Consiliu Local de ieri că începând de anul viitor nu va mai acorda autorizații de comercializare a produselor pirotehnice.

„Începând de anul viitor nu vom mai da autorizații pentru comercializarea produselor pirotehnice. Și dacă nu vom da autorizație pentru vânzarea lor, ele se vând ilegal, pe sub mână. E o realitate că ele creează disconfort și s-a văzut și la Constanța ce riscuri presupune folosirea acestor petarde. Așa că nu vom mai acorda autorizație pentru comercializare, până una alta”, a spus primarul.

Acesta a mai precizat că a cerut Poliției Locale să fie atente atât la cei care comercializează petarde, cât și la cei care le folosesc încă de acum, deși acestea sunt permise doar în noaptea de An Nou.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Lângă Poliție pocnesc petarde,
    Pompierii sar numai când arde,
    Și-n târgul nostru plin de feude
    Moldovan tace iar Turc n-aude.
    Pe sub podețe se ascund câinii
    Care scâncesc, stârnind vecinii,
    Și-n târgul nostru de paparude
    Moldovan tace iar Turc n-aude.

  2. Din câte știu sunt interzise…
    Problema este că acești pirotehniști, vând pe sub mână Fp3, și alte genuri de petarde foarte puternice….

  3. …. sa autorizezi amplasarea de tonete pentru vanzarea de petarde ca mai apoi sa interzici sa le foloseasca…
    cacam asa e in romania….
    dsv-ul autorizeaza sa se vanda tot felul de cacaturi pe post de carne/mancare si da mesaje ca populatia e de vina ca nu citesc eticheta inainte de a cumpara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: