13.4 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Un bărbat din Șanț a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier

O tragedie a avut loc astăzi pe un drum forestier din localitatea Șanț. Un bărbat s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea. Din nefericire, leziunile suferite au fost incompatibile cu viața.

Un bărbat din localitatea Șanț s-a răsturnat în această după masă cu tractorul pe care îl conducea pe un drum forestier, în zona numită Valea Cățelii.

La locul incidentului au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, SVSU Șanț și Salvamont Bistrița-Năsăud.

Echipajele medicale au găsit victima în stop cardiorespirator. Din păcate organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, iar medicii au declarat decesul la locul accidentului.

Conform informațiilor, într-o pantă bărbatul ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.

„În uma verificărilor efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Șanț, în timp ce conducea un tractor pe un drum forestier, în pantă, ar fi pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

În cauză urmează a fi dispusă necropsia, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar deschis pentru ucidere din culpă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!