8.3 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

Un preot, două surori gemene și multe alte surprize folclorice duminică, la Festivalul Usturoiului!

Nu se putea Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula fără muzică populară autentică, așa că duminică, 29 iulie, pe pășunea Rusu aveți ocazia să vă bucurați de muzica interpretată de un îndrăgit preot, două surori gemene renumite în folclorul românesc, celebra Virginia Linul și alte surprize:

Îndrăgitul artist Marius Ciprian Pop – familist convins şi propovăduitor al credinţei, al moralei creştine, şi totodată preot – va fi prezent duminică, la Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula.

Marius Ciprian Pop este originar din Feldru, iar acum doi ani, când a susținut un foarte apreciat concert la Bistrița, transmitea bistriţenilor un mesaj emoţionant: „Atenţie, oameni buni, nu luaţi cu voi în mormânt decât măsura dragostei! Iubirea merge dincolo de noi, adunaţi-o zi de zi în sufletele voastre, umpleţi-vă sufletele de bucurie, cântaţi muzica neamului nostru şi iubiţi pe toată lumea necondiţionat, pentru că şi Dumnezeu vă iubeşte…!

Suzana şi Daciana Vlad sunt alte două surprize în programul folcloric al festivalului, cunoscute drept „gemenele din folclorul românesc”, născute în 8 mai 1991, în Săliştea de Sus, judeţul Maramureş. Au absolvit Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei, Daciana alegând Facultatea de Jurnalism, urmând studiile de masterat la Universitatea din Bucureşti, secţia Etnologie, Antropologie culturală şi Folclor, fiind doctorandă la Facultatea de „Istorie şi Filosofie” din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca – în timp ce Suzana a absolvit „Academia de Muzică Gheorghe Dima”, urmând studiile de masterat tot în aceeaşi universitate. Glasul şi talentul le-a ţinut „laolaltă”, cele două gemene ajungând să colaboreze cu ansambluri folclorice din întreaga ţară, să cânte împreună pe diferite scene şi să ducă mai departe folclorul şi tradiţia – încrezătoare „în trei lucruri: autentic, simplu şi firesc”, după cum au povestit într-un interviu din graiul.ro.

Din programul de muzică folclorică nu lipsește nici îndrăgita creatoare din Salva – Virginia Linul, și nici Marinela Clapău sau savuroșii actori amatori de la Teatrul nescris „Constantin Iugan” din Șanț. Atmosfera de joc și voie bună va fi completată de dansurile populare interpretate de Ansamblul „Tihuța” din Tiha Bârgăului și Ansamblul „Colibița” din Bistrița Bârgăului – coordonat de instructorul Florin Flămând.

Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula se află la a șasea ediție, fiind un proiect de promovare a potențialului turistic din zonă, organizat de „Turist în Bistrița-Năsăud”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură BN, Consiliul Județean BN, Primăriile Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului și Bistrița Bârgăului, Produs în Bistrița-Năsăud și Produs de Cluj.

Sponsorii care susțin organizarea ediției din acest an sunt: Neumarkt, Bistrițan – bucate adevărate, Amicii Building, Îndemânarea Construct, Crama Harșian, RCB Electro, printcenter.ro, Farel, Teraplast, Frasinul, AquaSPAclub, EUROCNC, Salix Bistrița, Tourmont King, Crama Jelna, Hotel Metropolis, Roser House Hotel Boutique, Suzuki și Open Consult.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...