-3.4 C
Bistrița
luni, decembrie 4, 2023

Discuții aprinse azi, la CJ, pe tema cerințelor pentru funcția de bibliotecar

Dacă în primă instanță cerințele pentru postul de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” erau absolut de neînțeles, acum ele sunt prea… vagi. „Oricine poate să fie bibliotecar, atunci”, s-au plâns consilierii județeni azi, în cadrul ședinței.

La începutul lunii iulie, când s-a publicat pe site-ul național concursul pentru postul de bibliotecar la Biblioteca Județeană George Coșbuc, toată lumea a rămas șocată. De ce? Ei bine, iată care erau condițiile ce trebuiau îndeplinite în vederea participării la concurs și ocupării funcției:

-diplomă/adeverință de absolvire școală postliceală sanitară în specialitatea asistent medical generalist

-vechime în specialitatea studiilor absolvite- minimum 6 luni

-certificat de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Între timp, această „eroare de sistem” a fost sesizată, așa că, au venit cu o soluție simplă: tot ce trebuie să faci ca să fii eligibil pentru post este să ai studii superioare și 4 ani vechime. În ce? Nespecificat. Doar 4 ani vechime.

În cadrul ședinței de Consiliu Județean de azi, consilierii s-au plâns de cerințele prea… vagi pentru acest post.

„Și o femeie de serviciu are nevoie de mult mai multe calificări pentru a ocupa postul decât are nevoie un bibliotecar la biblioteca județeană. Este posibil ca un post de bibliotecar să aibă cerințe doar studii superioare și vechime patru ani, fără măcar să specifice în ce să aibă vechime patru ani?? Pentru posturile scoase la concurs de către Consiliul Județean sau de orice instituție aflată în subordinea acestuia, de ce există condiții specifice exacte?!”, s-a revoltat consilierul Florin Moldovan.

„Absolvenți de biblioteconomie sunt foarte puțini. E foarte important să deschidem spre cât mai mulți oameni. Eu zic că e un lucru bun că am lăsat posibilitatea mai multor oameni să vină la concurs. Cei care vin pot fi absolvenți de filosofie, de psihologie sau de teologie! Să știți că biblioteca în biserică s-a inventat!”, a justificat cerințele, Ioan Pintea, directorul Bibliotecii.

Acestea fiind argumentele, nu ne mai rămâne decât să așteptăm un răspuns și să vedem câtă experiență și în ce, va avea noul bibliotecar. Astăzi a fost data limită pentru depunerea dosarelor, iar în 30 și 31 iulie vor avea loc proba scrisă și interviul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

LEONI Bistrița: Anunț solicitare Autorizație mediu

SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a Autorizației de mediu pentru funcționarea FABRICĂ DE PRODUCȚIE DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE...

Se fac angajări la Masterfoam, Arena by Casa EMA și Clinica Sanovil

Masterfoam angajează operatori producție, tehnicieni mentenanță și magazineri. Restaurantul Arena by Casa EMA caută ospătar, barman și ajutor bucătar. Clinica Sanovil are nevoie de farmacist, specialist marketing & comunicare, infirmieră part-time. Oferta completă – mai jos:

IANA OPTIC: De Crăciun fă-ți cadou o pereche de ochelari cu cristale Swarovski ! Sau fă-i cadou cuiva drag un voucher

La Iana Optic vă așteaptă deja surprize de sărbătoare pentru cei dragi. Ai acum ocazia să-ți faci cadou o pereche nouă de ochelari (cu cristale Swarovski, ca să fie răsfățul complet) sau poți să faci cuiva drag un cadou prețios.