16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Două persoane amendate cu 2.800 de lei pentru continuarea campaniei electorale. UPDATE: Alte două persoane s-au ales cu dosare penale

Astăzi, până la ora 11:00, au fost semnalate 3 incidente sau fapte ilegale în context electoral. Dintre acestea, două nu s-au confirmat, iar în celălalt caz au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.800 de lei pentru continuarea campaniei electorale – anunță IPJ BN.

Informare ora 17:00

Astăzi, 9 iunie, un consilier local al unui partid politic a depus o sesizare cu privire la faptul că, la o secție de votare, locțiitorul vicepreședintelui secției de votare ar fi dat în decursul acestei zile, către 2 persoane diferite, câte 2 buletine de vot pentru alegerea primarului.

A fost suspendat procesul electoral pentru numărarea buletinelor de vot și pentru a se putea stabili dacă buletinele de vot au fost introduse în urna sau nu, iar ulterior a fost reluat procesul de votare la secție. S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de fraudă la vot„, explică reprezentanții IPJ BN.

Informare ora 15:00

Astăzi, până la ora 15:00, au fost semnalate 8 incidente sau fapte ilegale în context electoral, angajații MAI intervenind operativ în cazul fiecărei sesizări, luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul. Dintre acestea, 5 incidente nu s-au confirmat.

Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în cuantum de 3800 de lei”, conform IPJ BN.

Totodată, au fost întocmite 2 dosare penale pentru posibile infracțiuni.

Informare ora 11:00

La nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, procesul de votare a început fără producerea unor incidente deosebite.

Până la acest moment, nu au fost sesizate incidente de natură a afecta desfășurarea votului.

17 persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu drept de vot, au solicitat exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei mobile.

Astăzi, până la ora 11:00, au fost semnalate 3 incidente sau fapte ilegale în context electoral, toate fiind verificate cu celeritate. Dintre acestea, două nu s-au confirmat, iar în celălalt caz au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.800 de lei pentru continuarea campaniei electorale”, informează IPJ BN.

Sesizările au vizat, în principal, continuarea propagandei electorale și posibile fapte de corupere a alegătorilor.

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public”, mai spune sursa citată.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!