14.3 C
Bistrița
marți, octombrie 8, 2024

URIU: Un bărbat depistat cu COVID 19 a băgat în izolare peste 100 de persoane, după o adunare religioasă

Șirul de infecții cu COVID-19 se întinde și în comuna Uriu, după ce a „atacat” Reteagul și Șintereagul. Tot din cauza adunărilor ilegale, peste 100 de persoane din Uriu au fost plasate în izolare, din cauza unui bărbat depistat pozitiv. „Au fost și pe la întâlnirile din Reteag și Șintereag!”, a spus supărat primarul comunei.

Întâlnirile religioase ale comunităților de romi bagă în izolare sute de persoane.

A început la Reteag, apoi la Șintereag. În ambele cazuri s-au deschis dosare penale. Și din nefericire s-au înregistrat și decese. Mai multe puteți reciti aici:

Legăturile religioase dintre cele două dosare penale sau cum bagă în spital zeci de oameni niște adunări pentru rugăciune

Din păcate, romii nu s-au plimbat doar în cele două comune, ci au ajuns și la Uriu. Iar după ce unul dintre participanții la acest tip de adunări a fost depistat pozitiv, peste 100 de persoane au fost puse în izolare.

Un bărbat depistat pozitiv, e deja dus la spital. E internat. Și din cauza lui, avem 108 persoane puse în izolare, la care poliția e acum să completeze declarații. Ăștia au participat la adunări de-ale lor, de-ale penticostalilor. Că nu au putut să stea locului. AU fost și pe la Reteag. Și pe la Șintereag. Ăia de acolo au venit aici, și uite că acuma avem situația asta”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Uriu, Petru Șerban.

Primarul a explicat că în comună are 45 de persoane aflate în izolare, șoferi veniți din străinătate.

Iar diferența, până la aproape 180 de persoane, sunt cei ce au avut contact în timpul acestor adunări religioase ilegale.

Din păcate, nesocotind apelurile permanente făcute de autorități după instalarea Stării de Urgență, inclusiv de Președintele țării, prin deplasarea unor persoane inconștiente la manifestări religioase (care sunt interzise prin Ordonanța Militară nr.1, art.2) avem două situații îngrijorătoare: în localitatea Ilișua un cetățean care a participat la o astfel de manifestare în loc să se autoizoleze, a prestat lucrări agricole în gospodăriile mai multor persoane având contact direct sau indirect cu 33 de persoane care au fost izolate la domiciliu de organele de Poliție.
Mai grav, în localitatea Uriu, mai multe persoane au participat la o astfel de întâlnire, una dintre acestea în urma internării în spital și a testării, este confirmată pozitiv (este infectată cu CORONAVIRUS). Au fost izolate 108 persoane din Uriu care au avut contact direct sau indirect cu persoana respectivă și cu celelalte persoane participante la rugăciune. Vă rog, dragi concetățeni, să evitați contactul cu aceste persoane, să nu ieșiți inutil din gospodărie, să nu permiteți persoanelor, care nu aparțin familiei, sau necunoscuților accesul în gospodărie/casă”, este apelul făcut de primar în mediul ONLINE.

S-ar părea că bărbatul aflat internat în spital este recalcitrant și sună acasă, spunând că el e bine și că va da în judecată medicii, după ce îl externează.

În tot acest timp, conducerea comunei apelează la comunitatea din Uriu să pună mână de la mână pentru a ajuta familiile din izolare.

Întrucât persoanele izolate la domiciliu în localitatea Uriu majoritatea sunt rromi, cu o situație socială complicată (mulți copii, lipsă bani etc.), fac un apel către toți cei care pot contribui (din comună sau județ) cu alimente de bază care să permită celor nevoiași să respecte izolarea, pentru a nu mai avea noi focare de posibile infectări.
Cei ce pot dărui, precum și cei izolați care au nevoi sunt rugați să sune la Primăria comunei URIU, persoanele de contact fiind :
Primar Șerban Petru : 0744561790
Secretar Spermezan Cristian : 0745356430
Șef SVSU Grancea Leonaș : 0751044234
Asistent comunitar Kertesz Csilla : 0744382621
Asistent social Fuleki Melinda : 0745355443

Numai împreună și respectând prevederile Ordonanțelor Militare vom reuși să depășim aceste momente grele din viața comunității noastre”, mai transmite primarul Petru Șerban.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud caută Asistent manager și reglor, Fan Courier angajează curieri din Sângeorz Băi, Aquabis are nevoie de instalatori

Stewo Năsăud are nevoie de un asistent manager și un reglor la mașinile de injecție, iar Aquabis caută instalator în Bistrița. FAN Courier angajează curieri puși pe treabă în Sângeorz Băi și Bistrița! NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Kreativ Metal & Colours și POLIMED Bistrița.

Beneficiile gelului Eqvagel Forte pentru câini

Când vine vorba de îngrijirea câinilor, proprietarii de animale caută mereu cele mai bune soluții pentru a le asigura „blănoșilor” confortul și sănătatea. Un produs care a câștigat popularitate în rândul iubitorilor de animale este gelul Eqvagel Forte.

UNIC în Bistrița: Conacul Verde s-a reinventat pentru cei care caută o experiență gastronomică, istorică și culturală aparte

Fosta Vilă Tiți, acum restaurantul Conacul Verde de pe Republicii, nr. 79, s-a reinventat și vă...