1.6 C
Bistrița
duminică, decembrie 8, 2024

SURPRIZĂ! Sunt doi urși la marginea Bistriței: Mama și puiul care a ajuns în oraș! Situația e…”problematică”

Ursul surprins zilele trecute în Bistrița și în cartierele aparținătoare este un pui pierdut de mama sa. Acesta s-ar fi despărțit de ursoaică sâmbătă, când cei doi s-au curentat într-un gard electric. Speriați și derutați, au luat-o în direcții diferite.

Potrivit lui Dumitru Cărhaț, de la Asociația Cinegetică Ursul Brun, care administrează fondul de vânătoare 21 Măgheruș, ursul surprins în Sigmir și mai apoi în Bistrița în weekend și noaptea trecută pe Valea Ghinzii, este un pui de 70 – 80 de kilograme. Ar avea un an și 8 luni și s-a despărțit de mama sa.

„Este vorba despre doi urși. Au fost surprinși prima dată pe Valea Sigmirului, într-o grădină, la pere. Au intervenit jandarmii, au încercat să-i alunge spre pădure, însă s-au curentat într-un gard electric și s-au speriat. S-au dezorientat și s-au separat, iar puiul a luat-o spre oraș. Ei acum se caută, cel văzut în oraș și pe Valea Ghinzii este puiul”, a explicat Dumitru Cărhaț, pentru Bistrițeanul.ro.

Conform acestuia, puiul nu este periculos. Însă ursoaica – aflată în căutarea puiului ei – poate deveni agresivă la întâlnirea cu omul. Deznodământul ideal ar fi ca ursoaica să se reunească cu puiul.

Acesta nu este încă pregătit să se descurce de unul singur și riscă să fie sfâșiat de lupi dacă rămâne singur. Puii de urs rămân alături de ursoaice minim doi ani, timp în care aceasta îi învață cum să ajungă la bârlog și cum să se descurce singuri.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Alertă: Un urs se plimbă la doi pași de oraș. Animalul a ajuns în Bistrița!

Ursul speriat a ajuns pe B-dul Republicii, în centrul orașului! Puțin peste o oră a durat până l-au scos din oraș

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Multe explicatii si multe cuvinte care mie imi da impresia unui singur mesaj: ca cetatenii, oameni, trebuie sa puna bunastarea acestor animale mai presus de bunastarea lor

    eu zic, nici 10 ursoaice cu 10 pui nu sunt mai importanti ca un singur om, nu merita riscul amenintarii bunastarii cetatenilor degeaba

    sper sa se ia masuri si daca va fi nevoie, masuri drastice, inclusiv omorarea acestor ursi

    • Cui fără cap, presupun ca ai și tu măcar o progenitura deși la cum gândești ar trebui sa regrete deja ca ii ești părinte… Orice animal mai mic sau mai mare își cauta puiu și încearcă sa l protejeze… Au și ei sentimente și emoții chiar dacă unii ca tine se cred deasupra tuturor!!!!!! Trebuie respectați!!!!!!

  2. sa se interzica datul cu atv si motoare prin padurile din apropierea orasului!!!! ii sperie si atunci sigur ca vin in oras. Ei nu au nici o vina! sunt animale, desi noi ne purtam mai rau ca ele!!!

  3. Ursul trebuia tranchilizat și strămutat sâmbătă seara!!!! Pe lângă Rombat a trecut la 1 m de un biciclist. Omul a înghețat. Se vede pe filmări. Autoritățile l-au alungat pădurea Codrișor? Câtă lipsa de profesionalism.

  4. Ursul brun e cetățean
    Cu buletin – bistrițean.
    E deștept și nu mă mir
    Doar vine de la Sigmir.
    Poate — pe traseul lui,
    Scrie “Strada Ursului”.
    Poate caută-un spital
    Sau vreun oficiu poștal.
    Poate intră la hârjoabă
    Să-l ia AUR – în tălabă.
    Ori poate este concurs
    De puhăit: Huo, la urs!
    Sărata – scoate butași
    Ca să vândă la hăitași.

  5. Deci OMUL curenteaza URSULETUL prin aceste metode abjecte si de nepermis numit GARDURI ELECTRICE ca la HOLOCAUST pe vremea nazistilor.
    Nu uitati ca si caprioarele, ciutele, mistretii si cerbii se curenteaza fix la fel.
    Deci OMUL strica toata armonia din NATURA si apoi vociferam ca niste babe pcisolcoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: