18.7 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

DSP Bistrița-Năsăud are 0 doze de vaccin antigripal pe stoc. 16.000 de doze au fost distribuite medicilor de familie

Peste 600.000 de doze de vaccin antigripal au fost distribuite în țară, la direcțiile de sănătate publică și la medicii de familie. În Bistrița-Năsăud au ajuns 16.000 de doze, care au fost toate distribuite medicilor de familie.

Anul acesta, cei care vor să își facă vaccinul antigripal din timp au ocazia, întrucât Ministerul Sănătății a reușit să distribuie direcțiilor de sănătate publică și medicilor de familie peste 600.000 de doze.

Potrivit șefei Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, Anca Andrițoiu, în județ au ajuns deja 16.000 de doze care au fost distribuite medicilor de familie, în funcție de solicitări.  În cazul în care vor mai fi solicitări, DSP Bistrița-Năsăud va mai face o solicitare la Ministerul Sănătății.

Anii trecuți dozele ajungeau în teritoriu și în ianuarie, când românii nu mai voiau să îl administreze. Din păcate, în țară au ajuns doar doze de vaccin antigripal pentru adulți. Cei care vor să îi protejeze și pe cei mici de variante urâte de gripă pot să comande la farmacii vaccin special pentru copii.

Studiile arată că vaccinul reduce riscul de gripă cu aproximativ 50%-60%. De asemenea, acesta reduce riscul de spitalizare asociat gripei, în rândul copiilor și adulților în vârstă și ameliorează simptomele scurtând perioada de boală.

Foto: unsplash.com

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.