20.6 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Vaccinul Astra Zeneca NU mai are limită de vârstă la administrare

Autoritățile au anunțat ridicarea restricției de vârstă la administrarea vaccinului Astra Zeneca. Programările se pot face în platformă chiar și pentru persoanele peste 55 de ani.

Comitetul pentru Coordonarea Vaccinării a decis că toți cetățenii adulți ai României, indiferent de vârstă, vor fi vaccinați și cu serul Oxford/AstraZeneca, inoculat până acum doar persoanelor care aveau mai puțin de 55 de ani.

Anunțul a fost făcut ieri, după ce au apărut mai multe date științifice și și alte țări au ridicat restricțiile.

Spre deosebire de vaccinurile Pfizer și Moderna, serul AstraZeneca se bazează pe o formulă clasică (adenovirus), se administrează tot în două doze, dar rapelul este făcut la un interval mai mare, de până la 12 săptămâni de la prima doză.

Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice și persoanele cu dizabilități.

Potrivit comunicatului CCV, modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene şi, implicit, în România.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...