4.1 C
Bistrița
sâmbătă, martie 14, 2026

Via Maria Theresia nu se anulează! Tibi Ușeriu: „O să o fac cu trei persoane dacă trebuie”

Tășuleasa Social nu renunță anul acesta la maratonul Via Maria Theresia. Acesta va avea loc în data de 22 august, indiferent de condiții. Tibi Ușeriu a anunțat că se vor lua toate măsurile necesare pentru siguranța participanților.

În cadrul emisiunii Outdoor Live, Tibi Ușeriu a anunțat că maratonul Via Maria Theresia va avea loc anul acesta indiferent de condiții. Organizatorii promit să ia toate măsurile necesare pentru siguranța participanților.

„Din câte am înțeles, autoritățile o să ne dea voie să organizăm. Eu am zis că și cu trei persoane o să organizez competița asta. O să o fac, în mod demonstrativ,  cu trei persoane dacă trebuie. Pentru că atunci când ne oprim cu totul, se oprește tot. Nu putem să dăm drumul la mall-uri, la fotbal, la tot, și să nu dăm drumul la sportul de masă”, a precizat la Outdoor Live, Tibi Ușeriu.

Acesta a mai spus că în cazul acestui maraton distanțarea socială este destul de mare, iar probabilitatea de infectare cu noul Coronavirus este destul de mică. În poiana de 7 hectare unde este finalul cursei nu se adună niciodată mai mult de câteva sute de alergători.

„Plus că majoritatea participanților sunt responsabili și trebuie să fie sănătoși. Eu nu cred că o persoană cu febră se prezintă la această competiție. Dacă nu se va relaxa situația pe cât noi vrem, o să o împărțim în două: o să facem o Via Maria Theresia și o Via Transilvanica, cea din urmă ne-am gândit să o facem undeva în 12-13 septembrie”, a completat Tibi Ușeriu, organizatorul competiției.

Anul acesta, maratonul Via Maria Theresia ajunge la ediția cu numărul 7.  Competiția este compusă din mai multe probe: maraton, semimaraton, ultramaraton și drumeție. Traseul se află în Munții Călimani, la 1.700 de metri altitudine.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...