13.3 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

VIDEO: Burse pentru eleve gravide, dar și burse de excelență de până la 3000 de lei, în acest an școlar

Profesorul Mircea Cristian Nicula, șeful ISJ BN, a explicat la Bistrițeanul Live, cum se vor acorda bursele în acest an școlar.

Avem burse de de excelență de tip I și II. Cele de tip I se oferă pentru performanțe la nivel internațional. Aici elevii pot primi între 750 și 3000 de lei bursă. Bursele de excelență de tip II se oferă pentru premii obținute la nivel național. Este vorba despre 700 de lei. Mai avem burse de merit în valoare de 450 de lei, dar și burse sociale de 300 de lei – la fel ca bursele tehnologice”, a explicat prof. Mircea Cristian Nicula.

O noutate: bursele de 700 de lei care pot ajunge la elevele care rămân gravide și au rezultate bune la învățătură.

Bursele de merit se acordă pe baza rezultatelor, la propunerea dirigentului, pentru 30% dintre elevii unei clase. Însă, dacă există mai multe medii peste 9,50 – se vor acorda burse tuturor. Sunt clase în care se învață foarte bine”, a explicat prof. Mircea Cristian Nicula.

Bursă de merit vor primi și premianții locurilor I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor naționale. Primesc bursă de merit și elevii care obțin locul I la concursurile naționale extrașcolare. Dar și medaliații cu aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive în sporturile olimpice.

Bursele sociale se acordă elevilor din familii cu venit mediu sau elevilor fără părinți, din familii monoparentale sau care suferă de diverse boli. Aceștia trebuie să depună o solicitare l secretariat în primele 25 de zile calendaristice ale lunii în curs.

„O noutate cu care ne putem lăuda, pentru că a fost și inițiativa noastră, deși programul se implementează la nivel național, este PatrimVen. Programul ne oferă date de la ANAF despre veniturile părinților. Astfel ușurăm munca tuturor. Nu le mai cerem copiilor adeverințe și hârtii”, a completat prof. Mircea Cristian Nicula.

Bursa tehnologică de 300 de lei se oferă elevilor din învățământul tehnologic, cu condiția să nu cumuleze 10 absențe pe lună.

Cum anume pot fi cumulate bursele, astfel încât elevii să primească valoarea a două burse diferite – descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Burse pentru gravide….adică, să încurajăm imoralitatea de la vârste cât de fragede. Fiica mea cu media 9.94 va primi o bursă de 450lei/lună (să ne înțelegem, din care se scad zilele libere, vacanțele, etc), iar o fată însărcinată va primi 700 pentru că….?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.