11.6 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

VIDEO: Când se vor bucura de gaz localnicii din Ilva Mică. Alte investiții pe care primarul Aurel Horea și le dorește aici

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, primarul Aurel Horea din Ilva Mică a vorbit despre strategia de dezvoltare pentru localitatea pe care o administrează. Aurel Horea a vorbit și depre investițiile pe care și le dorește în Ilva Mică.

Pentru următorii patru ani mi-am propus doar câteva proiecte. De obicei eu nu fac promisiuni prea mari. Mai bine să fac mai mult decât să promit mult și să fac puțin”, a precizat primarul Aurel Horea.

În primul rând, un proiect de foarte mare importanță, este introducerea distribuției gazului în Ilva Mică. Cu ajutorul Consiliului Județean, care a alocat sume fiecărei primării, la ora aceasta sunt făcute studiile de fezabilitate.

Suntem acum în parteneriat cu orașul Sângeorz-Băi și comuna Leșu. Subtraversările de cale ferată și supratraversările de poduri și ape sunt foarte scumpe în zona de munte… A trebuit să ne reorganizăm. Lucrăm deja la acest proiect. O veste bună este faptul că perioada de depunere a proiectului s-a extins, iar suma s-a suplimentat. O altă veste bună este că până în anul 2023 trebuie să se finalizeze proiectul. Am mare încredere că se va finaliza… Este un proiect de aproape 9 milioane de euro”, a explicat primarul Aurel Horea.

În ultimii 8 ani, de când Aurel Horea este primar în Ilva Mică, în comunitate s-au atras 46,5 milioane de euro, cu sprijinul Consiliului Județean.

S-a pus la punct infrastructura de prevenire și protecție împotriva inundațiilor, s-au reabilitat drumurile forestiere, s-au asfaltat străzile, s-a construit o grădiniță, s-a amenajat piața și centrul local de informare turistică.

În parteneriat cu Consiliul Județean – s-a modernizat Drumul Județean 172 D (de la Hosenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică) – o investiție de 9,1 milioane euro. S-a modernizat și DJ 172 D – Ilva Mică, Poiana Ilvei la Măgura Ilvei, cu 12,8 milioane de euro. Drumul este în execuție, fiind împărțit în două tronsoane.

Un regret al primarului Aurel Horea este faptul că nu a reușit să reabiliteze și trotuarele, deși a promis asta în 2016. Au fost însă probleme cu constructorul, la vremea respectivă, iar lucrările au întârziat din cauza faptului că s-a așteptat pentru modernizarea drumului județean.

Între investițiile pe care primarul Aurel Horea și le dorește în Ilva Mică se află și amenajarea unui complex sportiv, dar și realizarea cadastrului. „Cu bani de la bugetul local, 50% din Cadastrul general este terminat. Avem deja extrase de carte funciară eliberate, mai avem 34 de sectoare în program, alte 24 sunt deja în lucru…”, a mai explicat Aurel Horea.

Alte amănunte despre ce își propune primarul Aurel Horea la Ilva Mică – aflați urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/oH7vyAl_VZ4″ /]

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Agenția 215 – portal Bistrițeanul.ro, CUI mandatar financiar județean: 21200019)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.