3.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

VIDEO: Carantină cu cântec la Bistrița!

În județul Bistrița-Năsăud se află în carantină instituționalizată 306 persoane. În Bistrița, carantina e cu cântec… la propriu! Dacă unii se plâng că au rămas fără țigări și nu pot primi pachete de acasă, alții au parte de show-uri de aerobic în fața hotelului…

La ultima raportare transmisă de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud în carantină insituționalizată să aflau 306 persoane.

Să fii izolat de restul lumii, la hotel, timp de două săptămâni ar trebui să fie raiul pe pământ! Doar că statul prea mult în cameră, fără alte activități, pe unii îi scoate din minți.

La fel se întâmplă și la centrele de carantină instituționalizată din Bistrița! Mai multe persoane aflate în carantină la Hotel Diana, de la marginea Bistriței, s-au pus pe scandal. Motivul? Nu mai au țigări! Scandalagiii au ieșit la balcoane și au început să strige la jandarmi, cerându-le acestora să îi lase să își cumpere țigări sau alte produse de necesitate. Bistrițenii sunt nemulțumiți și pentru că nu pot primi pachete de acasă.

Într-un alt spațiu de carantină, atmosfera pare să fie puțin mai relaxată. Dar și așa, cum orice pădure are uscăciunile ei, nici în acest hotel nu sunt lipsite scandalurile. Protagoniștii – aceleași persoane de fiecare dată.

Pentru a-i face să mai uite de greutățile vieții și de lipsa mișcării, un bistrițean și-a luat boxa în spate și s-a prezentat în fața unui hotel din centrul Bistriței pentru a-i înveseli pe cei carantinați. Cu muzica la maximum, bistrițeanul a început să facă mișcări de aerobic, ademenindu-i la ora de sport pe cei din camerele la hotel.

 „Acum le-au făcut atmosferă, să îi liniștească. Vine poliția non-stop. E un echipaj în față și dacă fac scandal în trei minute apare Jandarmeria cu mascații. Cred că îi anunță… Spuneți și dumneavoastră, i-au pus în mijlocul orașului. Scuipă și înjură de la geamuri… Exact asta fac. Bine, nu toți – dar sunt vreo cinci care fac scandal. Restul sunt cuminți… Cu muzica asta, îmi vine să ies și eu afară la gimnastică”, ne scrie un vecin din apropierea Hotelului Select, de lângă ștrandul Codrișor.

Zilele trecute, cititorii ne scriau din nou despre persoanele care ajung în carantină în hotelul din centrul Bistriței.

„Vă întreb si eu pe dumneavoastră, fiindcă e mare vâlvă pe strada mea… cum putem și noi, poporul de rând, să aflăm care sunt locațiile unde sunt carantinați cei care vin din străinătate? Văd pe toate ziarele online câtă binefacere este cu cazarea personalului medical la Hotel Krone… Dar nu văd nicăieri unde sunt cazați ăștia… nu de alta, dar eu o văd ca pe o masură de protecție pentru noi…

Au adus pe strada Codrișor o ceată bună de carantinați și de atunci vine Poliția non-stop pentru că fac scandal… Dintre ei, unii nu vor să stea închiși, stau în geamuri și scuipă, ies în fața hotelului pentru că nu au balcoane, iar acum, din ultimele informații, virusul poate fi luat de pe jos… Eu înțeleg că undeva trebuie duși și ei… Dar nu mă gândeam că în centrul unui oraș, aproape de pădure și parc unde lumea încă mai are posibilitatea să plimbe animalele…”, ne-a scris un bistrițean.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.