2.5 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 28, 2026

VIDEO – Concert extraordinar la Palatul Culturii Bistrița cu Violoncellissimo – unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale din România

Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani. S-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu. Acesta, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.

Vineri, 8 octombrie 2021, avem onoarea să-i ascultăm într-un concert extraordinar, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița.

În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes.

Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent. Atunci 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – într-un concert demn de cartea recordurilor”, după cum scria presa vremii.

În 2013 și 2018, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată în două concerte extraordinare alături de 100 de violonceliști.

În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate. Între acestea, este Concertul cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris.

Muzicienii de la Violoncellissimo au fost invitați să cânte și de Ziua Culturii Naționale sau la Gala premiilor UNITER. Au făcut parte din proiectul Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018. Violonceliștii ansamblului au strălucit, totodată la Washington, Paris, Bruxelles, Beijing şi Luxemburg, în 2018 şi 2019.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: