23.1 C
Bistrița
sâmbătă, august 22, 2026

VIDEO – INCONȘTIENȚĂ! S-au jucat cu laserele în direcția elicopterului SMURD!

Un elicopter SMURD a aterizat azi-noapte pe heliportul spitalului pentru a prelua un pacient. Intervenția a fost îngreunată de inconștiența maximă a unora care s-au jucat cu laserele în direcția elicopterului.

Elicopterul SMURD a fost solicitat azi-noapte pentru preluarea unui pacient de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

În momentul în care se pregătea să aterizeze pe heliport, persoane inconștiente de consecințele acțiunilor lor au îndreptat lasere spre elicopter.

Astfel de situații pot provoca orbirea pilotului și, implicit, generarea de alte accidente.

Personalul medical a semnalat situația poliției, iar un echipaj a mers în zonă, însă nu a mai găsit pe nimeni.

Intervenția elicopterului s-a finalizat cu succes, însă lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel.

UPDATE

Reprezentanții spitalului și șeful serviciului heliport au explicat reporterilor Bistrițeanul.ro CÂT de gravă este o astfel de situație.

Sergiu Creţiu, Şef Serviciu Heliport-SMURD: ”Faza finală de aterizare este cel mai critic moment al misiunii”

În 2021, la prima intervenție nocturnă a elicopterului SMURD, conducerea spitalului a semnalat aceeași problemă și a făcut apel la responsabilitate.

INCONȘTIENȚĂ MAXIMĂ! I-au băgat laserul în ochi pilotului elicopterului SMURD. „Joaca” putea avea consecințe grave

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. IDIOTII FUNCTIONALI LA TOT PASUL.
    iATA DE CE PE CELE PATRU COLTURI ALE CORPULUI DE SPITAL TREBUIE MONTATE CAMERE DE SUPRAVEGHERE LA 360 GRADE CA SA FIE SURPRINSI PROSTII SI NOAPTEA.
    PE URMA AMENZI USTURATOARE SI LUAREA-N EVIDENTA CU PROSTIA LOR CU TOT.
    DACA SUNT SUB 18 ANI SA PLATEASCA CEI CARE I-AU FACUT .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: