7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

VIDEO – Ionuț Simionca (PMP): Am lăsat visul american, pentru familie

Într-un interviu acordat bistriteanul.ro, candidatul PMP la Primăria Bistrița, Ionuț Simionca, consideră că se diferențiază de contracandidații săi în special prin valorile pe care și le-a însușit în SUA și pe care își dorește să le aducă în administrația bistrițeană.

Am trăit în Statele Unite vreme de 10 ani, într-o societate democratică unde oportunitățile se ivesc celor care muncesc. Șansa de a prospera, de a progresa li se oferă cetățenilor în mod egal, nu contează din ce partid ești, contează dacă vrei să muncești. Dacă îți dorești să te implici, ai șansa să faci acest lucru.

În SUA, meritocrația stă la baza funcționării societății. Am ajuns în SUA ca student, am avut diverse job-uri și am urcat pe scara socială prin muncă, disciplină, sârguință. Am fost constant, am știut care îmi este obiectivul și am muncit pentru acel obiectiv. Din experiența americană, am reușit să învăț și am integrat aceste valori în viața mea. Și cred că acesta e unul dintre lucrurile care fac diferența între mine, între modul în care gândesc și percep lucrurile, și contracandidații mei. Noi nu trebuie să reinventăm roata, trebuie s-o facem să funcționeze. Și trebuie să îți dorești foarte mult să reușești, să reușească orașul”, a declarat Ionuț Simionca.

Ionuț Simionca susține că s-a întors acasă pentru familie, fără să își închipuie că va intra, într-o bună zi, în politică.

Eu am lăsat visul american pentru familie. Am venit acasă pentru că am vrut să fiu aproape de familia mea, am vrut să-mi întemeiez o familie, să-mi petrec timpul cu bistrițenii, cu mama, cu tata, cu nepoții.

Nimic nu e mai prețios decât familia în viața asta. Când ești departe de casă, și noi avem mulți bistrițeni care sunt departe de casă, ți-e dor de familie, de rude. Îți dorești să vii acasă într-o economie prosperă, unde ai șanse să faci ce știi mai bine.

Îți dorești să ai parte de o administrație locală prietenoasă și deschisă pentru investitorii străini, dar mai ales pentru investitorii locali. Nu am venit pentru politică. Eu am intrat în politică din cauza unei supărări, după ce mi s-a rupt roata la mașină centrul orașului. Dacă vă amintiți, în 2016 am plantat flori în Bistrița în toate gropile, ca semn de protest pentru că nimeni nu era responsabil. Și nu am mai putut să stau. Eu nu sunt un om care stă cu mâna în sân și nu face nimic. Sunt un om care se implică atunci când lucrurile nu funcționează”, a povestit candidatul la primărie.

După ce a ajuns parlamentar, Ionuț Simionca a susținut constant cauzele bistrițenilor, punând interesele acestora deasupra celor de partid sau personale.

De când sunt în Parlament, am încercat ca toate voturile și toate deciziile politice pe care le-am luat să fie în interesul bistrițenilor. Am luptat pentru eliminarea pensiilor speciale, am strâns 1 milion de semnături. Partidele mari și-au bătut joc de 1 milion de cetățeni care au semnat pentru eliminarea pensiilor speciale și au făcut tot felul de jocuri politice în comisiile de specialitate, după care au contestat legea la Curtea Constituțională.

Eu am fost singurul parlamentar care a declarat în fața notarului că renunță la pensia specială. Am luptat pentru alegerea primarilor în două tururi pentru că mi-am dorit mai multă democrație, dar PSD și PNL au votat împotrivă. Ca om politic, tot timpul am luptat pentru binele cetățeanului și, pentru mine, prioritar a fost cetățeanul, nu au fost interesele de partid și cele personale. Am fost tot timpul implicat în lucrurile în care am crezut, am încercat să schimb ceva și să fac diferența cu plusvaloare”, a concluzionat deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F357044968649058%2F&show_text=0&width=560″ /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.