19.6 C
Bistrița
marți, iulie 29, 2025

VIDEO: Nici în vacanță nu renunță la concursuri și premii! Un tânăr din Bistrița, între elitele de la Viena

A fost o săptămână de foc pentru școala de chitară din Bistrița: elevii pregătiți de profesorul Valentin Pop de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” au obținut premii importante la cel mai important festival-concurs din Transilvania, iar unul dintre ei a ajuns, în timp record, și la Viena!

Plouă cu vești bune despre chitariștii bistrițeni, chiar și în vacanță: ieri s-a încheiat la Viena unul dintre cele mai importante festivaluri și competiții muzicale din lume – Forum Gitarre Wien, Austria. A fost ediția cu numărul 28 pentru Festivalul Internațional de chitară clasică fără limită de vârstă și ediția 23 în cazul Competiției Internaționale a tinerilor până la 18 ani – forumul reunind elita chitariștilor din Germania, Franța, China, Italia, Austria, Polonia, Grecia, Turcia, Coreea de Sud, Slovenia, Cehia, Ungaria și România.

Alexandru Grecu a reușit performanța de a obține premiul 2, la egalitate cu Seong Jun Kim din Coreea de Sud, participând, în cadrul festivalului, și  la cursuri de măiestrie instrumentală alături de adevărați maeștri ai chitarei clasice precum Alvaro Pierri (Uruguay), Marcin Dylla (Polonia) și Jozsef Eotvos (Ungaria). În fiecare seară, în Sala Mare de Onoare a Conservatorului din Viena au avut loc concerte susținute de chitariști de renume: Judicael Perroy (Franța), Alvaro Pierri (Uruguay), Marcin Dylla (Polonia), Carlo Machione (Italia) și mulți alții.

Tânărul chitarist din Bistrița a reușit să participe într-un timp record – în doar o săptămână – la două festivaluri internaționale de referință: și la Viena, dar și la Cluj-Napoca, la Transilvania International Guitar Festival – unde a obținut premiul 1 și onoarea de a susține un recital în deschiderea concertului susținut de Gabriel Guillen din Venezuela.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLiceulTudorJarda%2Fvideos%2F260814074764302%2F&show_text=0&width=261″ maxwidth=”300″ aspect_ratio=”1:1.8″ /]

Zilele trecute, la Cluj s-a derulat cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Chitară Clasică în care au concurat peste 40 de chitariști din țară și străinătate (Italia, Serbia, Ungaria, Bosnia, Hertegovina și România). Festivalul a cuprins concerte în fiecare seară, publicul clujean și concurenții având ocazia să-i asculte pe Jeremy Jouve (Franța), Raphaella Smits (Belgia), Gabriel Guillen (Venezuela), Rovshan Mamedkuliev (Rusia) sau Duo David Orosz & Tudor Gliga (România), iar în deschiderea lor au susținut recitaluri și tinerii laureați precum Alexandru Grecu sau Sergiu Hudrea – cunoscut publicului ca finalist la recenta ediție a emisiunii Românii au talent.

În cadrul concursului de la Cluj – Bistrița a fost reprezentată de 5 chitariști – toți reușind să obțină premii importante:

Bogdan Popa

Maria Tiron – Premiu pentru Excelență (categoria „Very Young”, până în 9 ani)

Karin Vanessa Biris Kertesz – Mențiune (categoria III, 14-16 ani)

Dragoș Popa – premiul 3 (categoria I, 10-12 ani) și Premiul Special al juriului la categoria II (12-14 ani).

Bogdan Popa – premiul 1 (categoria III, 14-16 ani), fiind invitat să cânte și în Gala Laureaților

Alexandru Grecu – premiul 1 (categoria IV, 16-18 ani).

Toți cei 5 chitariști sunt elevi la Liceul de Muzica „Tudor Jarda” din Bistrița și sunt pregătiți de profesorul Valentin Pop.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Rombis, Amicii Building, Iproeb

Clinica Sanovil angajează Asistent Medical Generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Rombis, IPROEB, Aquabis, GB Instaplan și Amicii Building. Oferta completă, mai jos:

ULTIMELE ZILE CU 10% AVANTAJ CLIENT LA ROȚI COMPLETE DE IARNĂ MERCEDES‑BENZ!

Sunt ultimele zile cu 10% AVANTAJ CLIENT la roți complete de iarnă Mercedes-Benz! Profită acum de această ofertă limitată!

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...