20.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 27, 2023

VIDEO: O variantă ocolitoare modernă în Năsăud?!? Primarul Mircea Romocea face pariu că se poate!

O variantă ocolitoare modernă în Năsăud?!? Primarul Mircea Romocea face pariu că se poate! Investiția s-ar ridica la 10 – 12 milioane de euro:

Să fie oare posibil în Năsăud, ceea ce nu a fost la Bistrița?

Pentru varianta ocolitoare a Năsăudului, primarul Mircea Romocea a pus și pariuri. „Lumea nu crede, dar eu sunt convins că se poate realiza. Am invitat specialiști profesori universitari din Ministerul Transporturilor și de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Au venit cu drona, au afilmat, au ajuns la concluzia că cea mai facilă și binevenită traiectorie ar fi pe malul stâng al Someșului”,  a explicat Mircea Romocea.

Centura ar urma să fie amenajată de la intrarea în Năsăud, înspre Salva, undeva la 200 de metri în aval, cu o trecere la nivel peste calea ferată și pod peste Someșul Mare, până la joncțiunea cu Drumul Național 17C.

E un proiect de tip trans-regio, finanțat din fonduri europene. Am prins în proiectul de buget o sumă de 560.000 pentru documentația tehnică. Am început să lucrăm la ea. Ce este îmbucurător este faptul că am reușit să semnăm protocolul cu cei de la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră. În acest moment am convigerea că se poate realiza”, a mai spus primarul Mircea Romocea.

[arve url=”https://youtu.be/nDV_VlZSF20 ” /]

Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul.ro, primarul a dezvăluit că se dorește implementarea acestui proiect ca proiect-pilot pentru zona de nord-vest.

Investiția se ridică la 10-12 milioane de euro, și presupune o cofinanțare de 2% din partea administrației locale.

Alte detalii despre varianta ocolitoare a Năsăudului puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F1234955193513446%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Michaela’s Brasserie, Transmixt, Masterfoam și Tehnoprod Plast SRL

Michaela’s Brasserie are nevoie de ajutor cofetar, brutar – patiser și ospătar. Transmixt caută șoferi de autobuz. Se oferă salariu corect, bonuri de masă, condiții de lucru moderne, instruiri dedicate și alte avantaje specifice. Ce alte locuri de muncă sunt diponibile în Bistrița:

Cel Mai Cool Desert – Bubble Waffle – a ajuns la Năsăud!

Copiii și adolescenții din Năsăud sunt în extaz, de ieri! Cel mai cool desert – bubble waffle – a ajuns și în orașul lor! Cei doi foști colegi de liceu și-au extins afacerea delicioasă, deschizând un punct și în orașul academicienilor - Năsăud.

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest sunt invitați la Oradea pe 14 septembrie să se înscrie în programul ScaleOut 4X10, organizat de RBL și ING Bank

Antreprenorii din Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) sunt invitați la Oradea, pe 14 septembrie 2023, cu ocazia lansării ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România.