0.7 C
Bistrița
marți, martie 3, 2026

VIDEO Prefectul Stelian Dolha: Suntem singurul oraș-municipiu unde carantina a durat doar două săptămâni

Într-o conferință de presă, prefectul Stelian Dolha a precizat că Bistrița este singurul oraș-municipiu, unde carantina s-a întins pe doar două săptămâni. Acest lucru, crede prefectul, se datorează faptului că bistrițenii au înțeles că trebuie să se protejeze.

Potrivit prefectului Stelian Dolha scăderea substanțială a numărului de cazuri de infectare cu Covid-19 înregistrate în Bistrița a făcut posibilă ieșirea din carantină. Acest lucru se datorează locuitorilor municipiului și a celorlalți din județ, care au înțeles să respecte regulile. Carantinarea Bistriței ar fi dus inclusi la scăderea incidenței pe județ.

„A scăzut și incidența pe județul Bistrița-Năsăud. Pe data de 19 noiembrie 2020 eram în țară pe locul 13 ca incidență, foarte ridicat. Ieri, în momentul în care carantina s-a ridicat, am ajuns pe locul 25, la o incidență de 2,73,  în condițiile în care am început atunci cu 4,25 incidența. Cu alte cuvinte am ieșit pe județul Bistrița-Năsăud din scenariul roșu, asta pentru că locuitorii municipiului Bistrița au înțeles asta și oamenii din județul Bistrița-Năsăud s-au conformat. N-a fost simplu, două săptămâni să ai afaceri închise, n-a fost simplu pentru două săptămâni pentru mulți să vină să își facă cumpărăturile și alte lucruri pe care trebuiau să le facă în municipiul Bistrița. Asta a dus la o protecție și o protejare a noastră. Dacă nu luam măsurile de carantinare a municipiului Bistrița atunci, trebuia poate să le luăm astăzi și intram în sărbători cu municipiul Bistrița carantinat, ceea ce era mult mai grav”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Acesta a mai ținut să precizeze că ridicarea carantinei nu are nicio legătură cu apropierea alegerilor și că Bistrița este singurul oraș-municipiu din țară care a avut parte de o carantină de doar două săptămâni.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...