10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

VIDEO. Primarul Paul Știr din comuna Căianu Mic, despre necesitățile locuitorilor din comunitate

„Oamenii au nevoie de școli, de grădinițe, de cămine culturale, de iluminat public, au nevoie de rețele de apă și canalizare. Au nevoie de străzi și drumuri. Nu sunt mofturi. Sunt necesități. Avem multe persoane din comuna Căianu Mic plecate în străinătate, care au văzut cum se pune problema dincolo. Acolo nu este un moft să ai asfalt, canalizare, școli și grădinițe moderne. Așa ar trebui să fie și la noi”, a precizat primarul Paul Știr din Căianu Mic.

Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul Live, primarul Paul Știr a explicat că în momentul de față, în comună se continuă lucrările la asfaltarea unui număr de 46 de străzi.

Am asfaltat peste 30 de străzi până acum. S-a turnat un prim strat de asfalt. Lucrările încă nu s-au finalizat, dar am explicat, la momentul potrivit, că al doilea strat se va turna abia anul viitor. Pentru că urmează în primăvară să realizăm lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare.

După finalizarea acestor lucrări, se va turna cel de-al doilea strat de asfalt. Tot atunci se vor finaliza și lucrările de betonare a șanțurilor și amenajare a rigolelor pentru scurgerea apelor pluviale”, a mai spus primarul Paul Știr.

După realizarea lucrărilor de pregătire a terenului și turnarea asfaltului – în unele zone strada s-a ridicat puțin. „Vom finisa și intrările de acces în curțile oamenilor, până la sfârșitul anului, astfel încât oamenii să nu fie stânjeniți la ieșirea în stradă”, a subliniat Paul Știr.

Toate acestea necesită puțin timp, pentru că nu a fost chiar atât de simplu să iei la pas 46 de străzi. Mai ales în condițiile în care în comuna Căianu Mic nu exista nicio stradă, nicio uliță asfaltată. „Am asfaltat întâi drumul comunal din Dobric până în Ciceu Poieni, pe o lungime de 8 kilometri. Apoi am finalizat lucrările de asfaltare pe drumul comunal și strada principală din Căianu Mare, iar apoi am început modernizarea celor 46 de străzi.

Le mulțumesc oamenilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă. Știu că există și obiecții. Unii mi-au reproșat că în dreptul porții lor drumul s-a înălțat cu câte 30 de centimetri. Dar peste tot unde există asemenea situații, vom găsi și soluții de remediere. Din partea mea și a constructorului există toată deschiderea pentru a remedia și aceste probleme în curând…”, ne-a asigurat Paul Știr.

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/94oGbgmZRbI” /]

Foto @ Paul Știr / Căianu Mic

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.