16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

VIDEO: Se pregătește o fabrică de lapte, în Leșu! „Ar putea aduce un plus de valoare în zonă”

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, primarul Sorin Avram din Leșu a vorbit, între altele, și despre bucatele tradiționale din zona sa. Edilul a făcut primele demersuri pentru a încuraja apariția unui mic abator, dar și a unei fabrici de lapte în zonă.

Ne reprezintă mai degrabă bucatele tradiționale și produsele din zona oieritului precum brânza, balmoșul – a mărturisit primarul din Leșu. Acesta a mai explicat că în zonă există trei cooperative agricole pe care intenționează să le pună la treabă. Pentru  că se anunță deja o mulțime de posibilități de finanțare, pe care acestea le pot accesa.

O fabrică mică de lapte sau un mic abator care nu există la noi – ar putea aduce un plus valoare în zonă”, a recunoscut primarul din Leșu.

Primarul Sorin Avram a discutat deja cu fermierii din zonă și a făcut demersurile necesare pentru a le oferi în concesiune un teren aflat în zona Lescior. Este vorba despre un teren al Primăriei din Leșu, pe care producătorii agricoli l-ar putea folosi.

Vom implica și primăria în aceste proiecte, pentru a oferi o greutate în plus proiectelui”, a mai spus Sorin Avram.

Primarul a trecut în revistă și proiectele pe care dorește să le implementeze la Leșu. Este vorba de trei proiecte depuse la CNI care prevăd construirea unor poduri, și modernizarea / asfaltarea a 14 kilometri de drum, amenajarea unui centru medical unde va funcționa și un medic stomatolog, o farmacie și un medic de familie.

Alte detalii despre activitatea administrativă din Leșu puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/eJUQ5mPYJEU” aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!