24.6 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

VIDEO: Stadionul „Jean Pădureanu”, într-o ipostază inedită și impresionantă

Stadionul „Jean Pădureanu” – într-o ipostază inedită și impresionantă, într-un film publicat recent pe pagina de socializare a unei instituții din Bistrița. Mii de obiecte decorative de o rară frumusețe și cromatică oferă stadionului o imagine surprinzătoare:

Până nu demult era spațiul destinat unor întreceri sportive sau meciuri de fotbal. Acum avem ocazia să-l admirăm într-o altă lumină, în plină desfășurare a unui spectacol extraordinar.

Este vorba despre Manifest. Zadia – un eveniment organizat de Centrul Județean pentru Cultură, pe stadionul Jean Pădureanu din Bistrița, în octombrie 2015.

Stadionul a găzduit atunci o impresionantă colecţie de zadii, formată din 2500 de bucăţi. O raritate, atât în România, cât şi în afara ţării. Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a publicat recent filmul întregului eveniment. Impresionant, nu doar prin numărul exponatelor, ci şi prin frumusețea lor și execuţia minuţioasă.

Această colecţie m-a inspirat şi a revelat ideea unui spectacol, pe stadionul din Bistriţa, prin folosirea acestui element din portul tradiţional, Zadia, ca obiect central al unui performance-instalaţie”, explica regizorul evenimentului, Mihaela Panainte.

Ritmuri ameţitoare care amintesc de ritualuri ancestrale uitate…

Am fost fascinată de structura geometrică, matematică a liniilor de pe zadii… Linii colorate, pe orizontală, din maxim 3 culori , cu motive florale, la bază, care închid, parcă, în desenul creat de ele, semnificaţii arhetipale. Aşteptând să fie descifrate”, remarca Mihaela Panainte, amintind de sensul cosmogonic încifrat pe veşmântul purtat de oameni, pierdut din păcate în ziua de azi.

Zadia este pusă în lumina potrivită abia când este purtată pe corpul femeii. Aşadar, instalaţia-performance a cuprins corpurile a 1250 de tinere și eleve din Bistrița. Ele au fost performerii care au creat cel mai mare şi mai spectaculos tablou viu al zadiilor.

Spectacolul a fost completat de ritmurile sonore elaborate şi produse de trupa Sensor. 

Ritmuri ameţitoare care amintesc de ritualuri ancestrale, uitate. Mai ales că Sensor este una dintre cele mai cunoscute şi spectaculoase trupe din România, care a dezvoltat un stil muzical bazat pe elemente de percuţie. Astfel, se va dezvolta o relaţie strânsă între spaţiul stadionului, elementul portului tradiţional Zadia, cei 1250 de performeri şi sunetele delirante ale trupei Sensor. Toate acestea, pentru repoziţionarea portului tradiţional în societatea contemporană şi în conştiinţa omului secolului 21…”, explica Mihaela Panainte. 

[arve url=” https://youtu.be/cWPufSDb3GU” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: