22.6 C
Bistrița
sâmbătă, august 22, 2026

VIDEO – Suni la Primăria Bistrița că nu merge iluminatul stradal și răspunde…Primăria Arad

Primăria Bistrița a pus la dispoziția cetățenilor un tel verde pentru sesizarea problemelor cu iluminatul public. Doar că cei ce sună sunt întâmpinați de robotul integrat al…municipiului Arad.

În luna octombrie 2021, Primăria Bistrița punea la dispoziția cetățenilor un tel verde pentru sesizarea problemelor cu iluminatul public.

Nu aveți lumină pe stradă??? Există un număr de telefon la care puteți suna non-stop să anunțați defecțiunile!

Numărul de telefon la care se poate suna non-stop a rămas pe pagina primăriei Bistrița, chiar dacă s-a sistat contractul cu firma Elba din Timișoara. Acum, de iluminatul public se ocupă Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița, până la semnarea unui nou contract.

Aseară însă, un bistrițean a avut parte de un șoc.

”Dacă suni la numărul de pe site la iluminatul public, îți zice roboțelul că ai sunat la primăria Arad. Este beznă pe Odobescu și vroiam să sesizez. Și m-am trezit că sun la Arad” a transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, un cititor, aseară în jurul orei 22.00.

În această dimineață, reporterii Bistrițeanul.ro au sunat și ei la numărul de pe site-ul Primăriei Bistrița și au fost întâmpinați de robotul integrat al…primăriei Arad.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: