14.3 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

VIDEO: Un minut de stranie ninsoare, la sfârșitul lui martie, în Bistrița…

Un fenomen meteo nu neapărat bizar, probabil nici foarte spectaculos, dar orișicât cam straniu pentru finalul de martie pe care îl traversăm… Ieri seară, în jurul orei 20.00, străzile orașului au fost strepezite de ninsoare.

Cine a avut chef de plimbări nocturne, ieri seară, pe străzile orașului a avut parte de o mică surpriză meteo. Puțin înainte de ora 20.00 și câteva minute după – la Bistrița s-a pornit o ninsoare strașnică. O ninsoare cu fulgi mari, aproape ratați, despre care bănuim că ar fi trebuit să fie – în fapt – picături de ploaie. Dar n-au mai reușit… 

Suntem aproape la sfârșitul lunii martie, iar afară ningea ca-n decembrie… Ce-i drept, părinții mei îmi povesteau că au prins – în anii 70 – chiar și un an de defilare de 1 Mai cu ninsoare! Dar asta era foarte demult, nu-și mai amintește aproape nimeni cum erau defilările patriotice de 1 Mai…”, ne-a șoptit în treacăt  un bistrițean ieșit cu câinii la plimbare.

Orișicât… ninsoare de ieri seară a durat foarte puțin. Ca prin farmec, s-a oprit după vreo jumătate de oră. Apoi norii s-au împrăștiat și au apărut și stelele. Ba chiar și o jumătate de lună a putut fi admirată printre crengile de copaci…

Spectaculare s-au dovedit, în schimb, jocurile de lumini de pe asfaltul ud, culorile semafoarelor – scurse ca niște ceasuri absurde – sau becurile de pe stâlpii uriași de beton… Câteva clipe să-i fi privit printre gene și ai fi jurat că s-au transformat în mici corpuri astrale… 

[arve url=”https://youtu.be/JS5pGDPMhmU” loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: