16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

VIDEO: Parcări pentru a compensa cele 3800 de locuri ce vor dispărea după finalizarea Axei de Transport Gării-Năsăudului, a Liniei Verzi și a pistelor de bicicliști

Ca să compenseze lipsa celor 3800 de locuri de parcare ce vor dispărea în urma proiectelor care se implementează acum în Bistrița – primarul Ioan Turc și-a propus să descopere și să amenajeze parcări în spatele unor blocuri.

În conferința de presă susținută astăzi, primarul Ioan Turc a vorbit și despre amenajarea unor noi parcări în Bistrița.

După cum bine știți, am dat ordinul de începere pentru primele două parcări etajate”, a anunțat primarul Ioan Turc.

Acesta s-a referit la parcarea de pe Năsăudului (P + 1), în valoare de 10.783.000 lei, care va începe să fie amenajată într-o lună și jumătate.

Parcarea de pe strada Vasile Lupu este de asemenea în execuție, valoarea ei ridicându-se la aproape 6 milioane de lei.

O altă parcare aflată de asemenea în execuție este pe strada Ion Minulescu (valoare 5.739.000 lei). Parcarea de pe strada C.R Vicu se ridică la o valoare de 4.076.000 lei.

Vom demara lucrările și pentru parcarea de pe Bistricioarei. (…) Urmează să amenajăm o parcare și pe Grănicerilor”, a mai spus primarul Ioan Turc.

Edilul nu a pierdut ocazia să reproșeze celor din fosta administrație că „nici măcar nu știau câte locuri de parcare dispar. Nu am găsit niciun proiect pentru un loc de parcare…”, a subliniat primarul Ioan Turc.

Acesta a anunțat că a numărat locurile de parcare care vor dispărea și că este vorba despre aproximativ 3800 de locuri.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!