18.9 C
Bistrița
duminică, iulie 26, 2026

VIDEO Veste bună de la Vermeș! Biserica fortificată a primit finanțare pentru proiectul tehnic. Imagini spectaculoase cu monumentul:

Ambulanța pentru Monumente și Asociația Petrus Italus Trust mai fac un pas pentru salvarea bisericii fortificate de la Vermeș. Documentația pentru proiectul de restaurare a lăcașului de cult va fi finanțată de Institutul Național al Patrimoniului. Această documentație va permite mai apoi accesarea fondurilor europene pentru restaurarea efectivă.

Documentația pentru proiectul de restaurare a bisericii fortificate de la Vermeș a fost selectat pentru finanțare prin Timbrul Monumentelor al Institutului Național al Patrimoniului.

„Proiectul de restaurare va fi unul complex, dată fiind starea avansată de degradare a bisericii, iar echipa de proiectare va fi formată din specialiști în domeniu, arhitecți, ingineri, restauratori, istorici și arheologi”, precizează Asociația Petrus Italus Trust.

Practic, proiectul tehnic va face posibilă accesarea de fonduri nerambursabile pentru lucrările de execuție la restaurarea edificiului.

Graphein Cluj a făcut public și un video spectaculos cu o scanare 3D a bisericii fortificate.

„Starea actuală este de precolaps, prezentând multiple fisuri ale zidăriei și sprijinirilor, învelitoarea și acoperișul fiind în stare avansată de degradare”, mai notează Graphein Cluj, care a realizat scanarea 3D a monumentului.

Foto: Ambulanța pentru Monumente Bistrița-Năsăud

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: