-15.2 C
Bistrița
marți, ianuarie 20, 2026

Zeci de plăci de faianță portugheză – celebrate într-un impresionant album, la Consiliul Județean! I-au aparținut lui Lucian Blaga

125 de splendide plăci de faianță portugheză (azulejos, cum sunt ele numite în Portugalia) au fost celebrate azi, la Consiliul Județean, în cadrul unui amplu eveniment dedicat Centenarului, la care au participat toate autoritățile locale și județene, și, în plus, ÎPS Andrei Andreicuț.

Au călătorit prin toată lumea, au înfruntat cu stoicism grozăviile şi ororile celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii din jur le-au privit cu suspiciune şi bănuială, socotind că ascund aur sau diamante, iar printr-o minune, au supravieţuit şi timpului nemilos. După decenii de uitare, au fost dezvăluite, în toată splendoarea, și la Bistriţa – într-o splendidă expoziție, în 2015 – fiind azi onorate așa cum se cuvine, într-un album prezentat la Consiliul Județean.

Sala de ședințe a roit în această dimineață de personalități culturale și oficialități politice locale sau județene: aici a fost organizat un amplu eveniment dedicat centenarului 1918 – 2018, la care a fost invitat și ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului.

Evenimentul a fost deschis de un revigorant recital de chitară clasică susținut de Alexandru Grecu, elogios prezentat de managerul Centrului Județean de Cultură, Gavril Țărmure, după care Alexandru Gavrilaș, managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, a rostit câteva cuvinte despre albumul Lucian Blaga, de la Lisabona la Bistrița / Colecția de Azulejos „Lucian Blaga” a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Elena Pleniceanu, coordonatorul întregului proiect și cea care a realizat o admirabilă muncă de cercetare despre Blaga şi existenţa sa la Bistriţa – a prezentat albumul, amintind despre perioada în care Blaga a fost ambasador şi ministru plenipotenţiar la Lisabona – unde a primit cadou din partea unui medic 10 cutii de azulejos (plăcile de faianţă decorativă specifice arhitecturii portugheze cu vizibile influenţe arabe) – cutii care au avut parte de nenumărate aventuri, fiind transportate de familia Blaga peste tot, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până când cei din jurul lor au început să fabuleze pe seama „comorilor” și a „aurului” transportat de poet… Din cele 10 cutii, 6 au ajuns la Bistriţa şi se pare că Blaga ar fi vrut să împodobească imobilul pe care l-a cumpărat la Bistriţa, pe Dealul Cetăţii, pe Drumul Dumitrei Vechi la numărul 24…

Mai multe despre acest subiect puteți reciti accesând linkurile de mai jos:

SPLENDID. Comori spectaculoase din secolul XVII au fost dezvăluite azi, la Bistriţa! (VIDEO)

INEDIT. Spectaculoasele plăci de azulejos care aparţineau poetului Lucian Blaga vor fi expuse la Muzeul Judeţean!

La fel de spectaculos se anunță și albumul de câteva sute de pagini intitulat „1918 în județul Bistrița-Năsăud. Contribuții documentare” – volum prezentat publicului azi, la Consiliul Județean și editat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Evenimentul continuă cu un simpozion intitulat Centenar 1918 – 2018. Trecut, prezent și viitor. Istorie și cultură românească – la care au fost invitați să susțină alocuțiuni IPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Dr Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naționale ale României și Ovidiu Victor Frenț, prefectul județului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: