Cristina Iurişniţi (USR): Începe un nou an școlar. Pe cine a ales PSD să conducă Ministerul Educației Naționale?

Cristina Iurişniţi (USR): Începe un nou an școlar. Pe cine a ales PSD să conducă Ministerul Educației Naționale?

Senator în Parlamentul României din 2000, deci la al 4-lea mandat, Şerban Valeca nu are nicio experiență în management educațional. Şi nu cunoaște sistemul – așa cum cerea Dăncilă acum câteva zile presupusului viitor ministru al Educației.

Valeca susține că nu cunoaște problema manualelor pentru clasa a VII-a. Acestea  nu vor ajunge la timp pe băncile elevilor, pentru că licitația a fost organizată târziu, la fel ca și în ceilalți ani.

Potrivit noilor programe, manualele pentru gimnaziu au fost schimbate de acum 2 ani. Vă mai amintiți de celebrul manual de sport pentru clasa a V-a, apărut în 2017, susținut de Liviu Pop? Anul trecut noile manuale pentru clasa a VI-a nu au ajuns în școli decât parțial.

Acum din nou, în clasa a VII-a această generație nu are parte de manuale noi la timp, în scoli, din cauza incompetenței, dezinteresului și managementului deficitar din MEN.

Însă cea mai nocivă „realizare” a mandatului Valeca-2017 a fost renunțarea la evaluatorii internaționali și folosirea exclusivă a celor români. S-a schimbat implicit limba de depunere a proiectelor – din engleză în română. „Această măsură ne-a aruncat înapoi cu cel puțin o decadă în privința bunelor practici folosite în plan internațional în domeniul cercetării științifice!”, a avertizat deputatul Cristina Iurişniţi.

Șerban Valeca (63 de ani) a fost votat de baronii PSD să ocupe funcția de ministru al Educației – la finalul unei ședințe în care toate propunerile premierului Dăncilă pentru acest portofoliu au fost respinse de aripa Dragnea.

Șerban Valeca a fost ministru al Cercetării în guvernele Năstase și Grindeanu.

Este persoana care a dat o lovitură puternică Cercetării în ultimul său mandat, eliminând evaluatorii internaționali din competițiile pe cercetare în 2017 şi numind la vârful comisiilor din cercetare oameni controversați, cu probleme penale la acea vreme și remarcați doar prin apropierea de partid.

Soluții:

USR propune în viitorul program de guvernare pe Educație

  • depolitizarea reală a sistemului de învățământ prin organizarea de concursuri și ocuparea posturilor pe competențe, meritocrație
  • descentralizare prin desființarea inspectoratelor județene ca centre de monopol politic și creșterea autonomiei școlilor, a Consiliilor de administrație și a directorilor de școală;
  • debirocratizare pentru creșterea calității actului educațional, prin formare inițială și continuă de calitate în vederea îndeplinirii unui obiectiv zero:  reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional.

Dezinteresul guvernanților pentru Educație s-a văzut prin tăierea finanțării de 1 miliard de lei care a fost tăiat de la Educație la recenta rectificare bugetară!

O altă bombă cu ceas pentru Educație este OUG 51/ 2019 care a eliminat posibilitatea de a deconta naveta copiilor noștri.

Suntem singura țară din Europa cu aproximativ 4500 de cadre necalificate în sistemul de Educație și cu peste 2000 de școli fără apă și canalizare !”, a mai avertizat Cristina Iurişniţi.

În județul Bistrița-Năsăud mai avem încă 20 de școli care așteaptă să fie modernizate de către primarii dezinteresați de condiții decente în școli pentru copiii noștri!

USR trage încă un semnal de alarmă!

Este inadmisibilă nerespectarea a minim 6% din PIB acordată Educației, conform legii 1/2011.

În calitate de profesor, deputat și membră în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților cer cu fermitate stoparea subfinanțării cronice a sistemului de învățământ! Copiii noștri au dreptul la siguranță în școli modernizate și la educație de calitate la nivel european prin profesori bine pregătiți și motivați”, conchide deputatul USR Cristina Iurişniţi.

Victorie pentru deputatul PMP Ionuț Simionca. Parlamentul va vota eliminarea pensiilor speciale ianuarie 22, 2020 - Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, salută consensul existent la nivel parlamentar pentru eliminarea acelor pensii speciale care crează privilegii nemeritate și pun presiune pe bugetul de stat.
VIDEO – Primarul susține că Bugetul pe 2020 e sumbru! CE proiecte sunt totuși, cap de listă: ianuarie 22, 2020 - Ovidiu Crețu a explicat că bugetul municipiului pe 2020 nu arată prea bine. Totuși, există trei proiecte care sunt cap de listă. Lucrările ar fi trebuit să înceapă la acestea în 2018. ”Modificările legislative ne-au împins până în 2020. Dar anul acesta vor începe lucrările la toate aceste trei proiecte!” a declarat edilul.
Vor să cumpere o mașină pentru Centrul de Transfuzii! IMPLICĂ-TE! Mai au nevoie de ajutor! ianuarie 22, 2020 - O mână de tineri au decis să facă tot ce le stă în putință pentru a salva cât mai multe vieți. Au ales metoda donării de sânge. Pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată dona, sau pentru ca sângele să ajungă cât mai rapid acolo unde e nevoie, și-au propus să achiziționeze o mașină. Aceasta va fi folosită pentru a ajuta Centrul de Transfuzii Bistrița. IMPLICĂ-te și tu! Mai au nevoie de ajutor pentru a o achita!
Sute de bistrițeni amendați că au aruncat gunoiul aiurea! ianuarie 22, 2020 - Anul trecut, aproape 300 de bistrițeni au fost amendați pentru că au aruncat gunoiul aiurea. Suma încasată la bugetul orașului de la bistrițenii nedisciplinați se apropie de 100.000 de lei. Ce măsuri pregătește municipalitatea:
EDITORIAL: Are dreptate primarul! Trebuie să ne ardă incompetența la buzunare ca să ne învățăm minte. Rău și pe toți! ianuarie 22, 2020 - Da. Prostia costă. Și ca să o simțim, trebuie să ne ardă la buzunare incompetența și dezinteresul față de cetățeni al aleșilor noștri. Iată, am ajuns să trăim și ziua în care suntem certați și amenințați cu arsura la buzunar pentru lipsa lor de organizare. Pentru afacerile de partid și pentru tot eșecul în administrarea banului public, plătit de noi, în fiecare taxă și impozit. Bravo! Avem exact ce votăm și merităm.
Cupa României Fan Courier: Gloria 2018 s-a calificat în optimi, după ce a învins la scor CSU Universitatea de Vest Timișoara ianuarie 22, 2020 - Gloria 2018 s-a calificat în optimi, după ce a învins la scor CSU Universitatea de Vest Timișoara. Ce urmează pentru jucătoarele Gloriei:
VIDEO – Ioan Turc: PNL BN va face cunoscut numele candidaților pentru primăriile din județ, până la 1 martie ianuarie 22, 2020 - Alegerile locale pentru primari vor avea loc în luna iunie a acestui an. Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, liderul PNL BN a anunțat că până în 1 Martie se va face publică lista propunerilor pentru fotoliile din județ.
VIDEO – Ovidiu Crețu: În Bugetul pe 2020 voi prinde TOATE investițiile necesare pârtiei ianuarie 22, 2020 - Mandatul lui Ovidiu Crețu se termină în luna iunie a acestui an. Acesta a anunțat că va prinde TOATE investițiile care mai sunt necesare pentru pârtie în bugetul pe 2020. ”Primarul face bugetul, așa că voi prinde tot ce mai e nevoie acolo. Astfel, pârtia va putea fi funcțională un întreg sezon rece, dacă temperaturile sunt cu minus” a spus edilul.
Cazuri noi de gripă în județ! Un copilaș, printre cei afectați ianuarie 22, 2020 - 7 noi cazuri de gripă s-au înregistrat săptămâna trecută în județul nostru. Printre cei diagnosticați cu gripă se numără și un copilaș sub 4 ani. Din fericire, niciunul dintre cei diagnosticați nu a avut nevoie de internare.
Finanțele au o nouă conducere! Dorina Cicioc revine în funcție! ianuarie 22, 2020 - S-a făcut mutarea și la Bistrița. Cristian Parasca a fost demis din funcția de director al Finanțelor Publice. Locul său a fost luat de Dorina Cicioc. Aceasta revine la cârma instituției după ce a fost înlocuită în 2012.
S-a stins o legendă a Bistriței: Martin Ohler, meseriașul din Sugălete specializat în mecanică fină ianuarie 22, 2020 - Astăzi ne luăm adio de la una dintre legendele urbane ale orașului... S-a stins din viață meșterul Martin Ohler. Cu atelierul său de lângă casa parohială a Bisericii Evanghelice se deschidea  impresionanta istorie a ansamblului Sugălete…
VIDEO – 8 persoane, printre care și un bebeluș, salvați din incendiu! AFLĂ povestea de la Mocod: ianuarie 22, 2020 - Ora 04.00 dimineața. Un drum lung spre casă a doi maramureșeni se oprește brusc în Mocod, la ieșirea spre Nimigea. Văd acoperișul unei case în flăcări și încep să claxoneze în disperare. Între timp unul dintre ei sună la 112:
FOTO/VIDEO: S-a deschis CHANSON CERAMIC! Ceramică rară, pentru pretențioși! ianuarie 22, 2020 - Dacă aveți în plan amenajarea unui spațiu comercial sau a casei și visați la un proiect unic, cu accente inedite, rare, atunci trebuie să ajungeți și pe la show-room-ul de ceramică spaniolă Chanson Ceramic, deschis luni la Bistrița, într-un spațiu cochet de lângă Hanul Ancuței, lângă Prefectură. Oricât de mic sau de mare v-ar fi bugetul, veți găsi aici accentele de ceramică care să-l facă unic.
Aquabis: Defecțiuni la rețeaua de distribuție a apei potabile din Năsăud. Cum vor fi afectați locuitorii ianuarie 22, 2020 - Au apărut două dfecțiuni la rețeaua de distribuție a apei potabile din Năsăud, informează cei de la Aquabis. Cum vor fi afectați locuitorii: 
FOTO/VIDEO – MOCOD: De la un coș de fum s-a aprins tot acoperișul! ianuarie 22, 2020 - Pompierii au intervenit în această dimineață în localitatea Mocod. Acoperișul unei case aflată la ieșirea spre Nimigea a fost cuprinsță de flăcări. Totul a pornit de la coșul de fum al imobilului.