7.7 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Topul celor mai „activi” și „guralivi” parlamentari de Bistrița-Năsăud

Bistrițeanul.ro a luat la puricat activitatea parlamentară a deputaților și senatorilor bistrițeni. VEZI care sunt cei mai „activi” și „guralivi” parlamentari de Bistrița-Năsăud.

Activitatea deputaților și senatorilor de Bistrița-Năsăud a fost luată la puricat. În urma datelor găsite pe paginile de internet ale Camerei Deputaților și Sentatului, Bistrițeanul.ro a făcut topul celor mai „activi” și „guralivi” parlamentari din județul nostru.

Județul Bistrița-Năsăud este reprezentat în Parlamentul României de cinci deputați și doi senatori. Dintre aceștia, avem deputați care au avut câte ceva de spus la ședințele la care au luat parte.

Cel mai activ deputat de Bistrița este Ionuț Simionca din partea PMP. Acesta și-a făcut simțită prezența în legislatura 2016 – prezent în 109 ședințe cu 168 luări de cuvânt, dintre care 34 au fost declarații politice. Simionca a fost vocal și în cele cinci ședințe ale Biroului Permanent la care a fost prezent, unde a luat cuvântul de șase ori. Din punct de vedere al inițiativelor legislative, acesta a depus 134 de propuneri, dintre care au fost promulgate legi doar șase. Deputatul PMP a avut 97 de interpelări și zece moțiuni.

În topul nostru se află și social-democratul Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Acesta are 115 luări de cuvânt în plen în 68 de ședințe. Și în ședințele Biroului Permanent, Suciu a fost vocal luând cuvântul de 99 de ori, în 58 de ședințe. Acesta a inițiat 70 de propuneri legislative, dintre care au fost promulgate 21 de legi.

Cristina-Ionela Iurișniți este deputat USR de Bistrița și este unul dintre parlamentarii USR cu activitate ridicată în Camera Deputaților. Iurișniți are prezență ridicată la vot și 103 luări de cuvânt în plen în 73 de ședințe la care a luat parte, dintre care 37 au fost declarații politice. Deputatul USR a depus 119 inițiative legislative dintre care opt s-au materializat în acte normative. Aceasta a mai depus și 92 de întrebări și interpelări și 11 moțiuni.

Activitate destul de redusă în Parlamentul României are liberalul Robert-Ionatan Sighiartău, care a luat cuvântul doar de 16 ori, în 15 ședințe, dintre care patru au fost declarații politice. La capitolul inițiative legislative, Sighiartău a avut 69 de propuneri, dintre care au fost materializate acte normative doar șase. Deputatul PNL a mai avut 36 de interpelări și a semnat 22 de moțiuni.

Pe ultimul loc la capitolul activitate în Camera Deputaților se află Adriana Doina Pană, deputat PSD. Aceasta a avut 20 de luări de cuvânt în 14 ședințe, dintre care trei au fost declarații politice. Social democrata a avut 27 de propuneri legislative dintre care 12 au fost promulgate legi.

Senatorul PSD Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, a luat cuvântul în plen de 72 de ori, însă 16 „cuvântări” au fost declarații politice. Deneș a avut 64 propuneri legislative inițiate și 33 de întrebări și interpelări. Puțin mai curajos față de colegii bistrițeni din Parlamentul României, acesta a adresat Primului Ministru o interpelare.

Ultimul, dar nu cel din urmă, în topul făcut de Bistrițeanul.ro se află senatorul ALDE Ioan Simionca. Acesta nu are decât opt luări de cuvânt, dintre care două au fost declarații politice. Simionca numără doar 40 de propuneri legislative inițiate.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.