15.1 C
Bistrița
duminică, iulie 6, 2025

FOTO: Cozi pe kilometri întregi la intrarea și ieșirea din Beclean

Aveți de mers la Cluj? Nu numa-ncetuc! Nu vă grăbiți! Luați-vă timp să admirați, pe traseu, Becleanul. Nu vreți? Nu-i nimic! Autoritățile au făcut în așa fel încât turiștii să admire, pe îndelete, fiecare colțișor de clădire din centrul orașului, din confortul mașinii. Cozi de autoturisme se întind la această oră pe kilometri întregi la intrarea și ieșirea din orășelul de pe Someș.

Becleanul duduie de turiști înaintea sărbătorilor de iarnă. Stau în mașini cu sutele și admiră îndeaproape centrul orașului, mai ales pe timpul zilei. După ce ani de zile nu au reușit să facă nimic pentru fluidizarea traficului, acum, tot răul spre bine, măcar duduie turismul!

Păi da, că în cele minim 20 de minute pe care le petreci tranzitând centrul orașului, poți admira în liniște, în lumina soarelui,  fiecare clădire, fiecare stradă, fiecare frunză de pe copac. Și nici nu trebuie să te dai jos din mașină. Poți lăsa numai geamul jos ca să simți ”briza” sau să-l înjuri pe polițiștul ce trece agale pe trecerea de pietoni. În loc să dirijeze circulația dată peste cap TOCMAI de trecerile nesemaforizate și amplasate AȘAAAA aproape una de alta.

No deci, cu scopul ascuns al administrației din Beclean, am rezolvat-o. Totul ține de turism!

Concluzia e simplă: Aveți de mers la Cluj? No numa-ncetuc, cu treabă bună! Minim 20 de minute puneți-vă deoparte pentru tursimul și frumusețile Becleanului.

La această oră zeci de turiști se află în Beclean, în cozile de autoturisme ce se întind pe kilometri întregi la intrarea și ieșirea din micuțul oraș de pe Someș.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.