-7.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 11, 2026

FOTO/VIDEO: S-a deschis primul Centru de permanență din Bistrița!

Astăzi s-a deschis primul Centru de Permanență, medicină de familie, din Bistrița. Localizat în zona Subcetate, șapte medici vor asigura consulatații medicale. Care e programul de funcționare :

Bucurie mare pentru bistrițeni, dar mai ales pentru cei din zona Subcetate. Pe strada Macului s-a deschis primul Centru de permanență, medicină de familie, din Bistrița.

Șapte medici vor oferi consultații, gratuite, celor ce le vor călca pragul. Programul este de luni până vineri, între orele 15:00 – 08:00, iar în weekend și sărbătorile legale libere, programul e de 24 de ore din 24.

Consultațiile sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Reprezentanții CAS BN au explicat că au prins în buget banii necesari decontării serviciilor medicale ce se vor oferi la acest centru.

Așteptam încă din decembrie nașterea acestui centru. De aceea am și prins banii necesari funcționării lui”, au spus reprezentanții CAS BN.

Autoritățile locale și reprezentanții DSP BN speră ca acestui centru să i se mai adauge unul, probabil în apropierea Spitalului Județean de Urgență.

„E binevenit acest centru, mai ales acum, când în viitorul apropiat secția UPU de la Spital va intra în reabilitare, iar pacienții vor putea fi redirecționați aici. Cei care nu prezintă o urgență. Iar dacă se mai deschide încă un centru, lângă spital, va fi și mai bine. Mult succes vă dorim!”, au declarat aceștia.

Dr. Alina Moldovan este cea care a avut acest vis, s-a zbătut pentru el și a reușit acum să îl vadă împlinit.

Mulțumesc tuturor, dar mai ales mamei mele și copilului meu care m-a înțeles de fiecare dată când i-am spus: pentru următoarele 24 de ore sunt la cabinet și a reușit să ajungă licean, deși eu nu am prea fost prezentă”, a spus aceasta, plină de emoții.

Deși oficial doar azi, la ora 15:00 a fost deschiderea, la Centrul de permanență trecuseră deja pragul 40 de pacienți.

[arve url=”https://youtu.be/pLejmQvg7Mc” /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: