25.9 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

I-a dat cu bâta până l-a băgat în spital! Acum riscă să ajungă după gratii!

Este vorba de un bărbat din Teaca. Acesta, aflându-se pe o pășune, l-a lovit pe un altul, până acesta a ajuns la spital. Din cauza aceasta, bărbatul a fost reținut, la mai bine de jumătate de an de la comiterea faptei. Iar azi instanța va decide dacă ajunge după gratii.

În luna iulie a anului trecut, pe o pășune, un bărbat a fost lovit până a rămas aproape fără viață.

Acesta a ajuns la spital, având leziuni ce-i puneau viața în pericol. Mai mult, a avut nevoie de două luni de îngrijiri medicale.

Agresorul său a fost reținut ieri de polițiști. Iar instanța va decide azi dacă îl trimite după gratii pentru următoarele 30 de zile.

”La data de 6 februarie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din Teaca, pe care îl cercetează pentru vătămare corporală. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în data de 24 iulie 2019, în timp ce se afla pe o pășune situată în comuna Teaca, bărbatul de 32 de ani l-ar fi lovit cu o bâtă pe un altul, în vârstă de 40 de ani, din Pinticu, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 64-65 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie a viaţa. În cursul zilei de astăzi, bărbatul din Teaca va fi prezentat Judecătoriei Bistrița, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă de către polițiștii Secției 1” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

Foto – arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.