3.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Un tată, ținut la distanță de fiul său, de polițiști! CE s-a întâmplat:

E vorba de un bărbat și fiul său, care locuiesc în Năsăud. Poliția a intervenit, după ce tatăl și-a amenințat fiul cu moartea. Acum trebuie să stea la distanță, cel puțin pentru câteva zile:

Cazurile de violență în familie sunt tot mai des întâlnite. Din fericire, de la finalul anului 2018, polițiștii care intervin la astfel de cazuri pot emite ordine de protecție.

Acest lucru s-a impus și ieri, în Năsăud. Polițiștii au fost nevoiți să ”despartă” pe un tată de fiul său.

La data de 6 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 63 de ani care se afla la domiciliul său, din orașul Năsăud, și-ar fi amenințat cu moartea fiul în vârstă de 18 ani și l-ar fi alungat din locuință. Faptele s-ar fi petrecut din cauza consumului de alcool al tatălui. Ca urmare a celor constatate la fața locului, polițiștii din Năsăud au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.