21.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

FOTO: De azi, 20 la sută reducere la mobila de la Sigma!

Ai timp de stat în casă și de regândit, reorganizat interiorul. Dacă ai nevoie de piese noi de mobilier, ca să mai schimbi atmosfera, mergi la Sigma. De azi au reducere de 20 la sută! Și mobilier pentru gusturile oricui!

Stăm în casă, că așa ni se cere! Și pentru că ținem la sănătatea noastră și a celor dragi!

Dar acum avem vreme să analizăm fiecare încăpere a locuinței, să regândim decorul, să vedem ce piesă de mobilier să schimbăm. Poate vrem să mai dăm puțină culoare sau să schimbăm spre ceva modern în non culori.

Partea bună e că la magazinul de mobilă Sigma găsim mobilier pentru orice încăpere a locuinței, pentru cei mici sau cei mari, pentru gusturi mai clasice sau mai sofisticate.

Mai mult, de azi, au reducere de 20 la sută la piesele de mobilier care până acum nu aveau niciun discount.

Aruncă o privire peste piesele de mobilier pe care le au și vezi care-ți face cu ochiul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apoi, pentru orice întrebări și informații, personalul îți stă la dispoziție la numărul de telefon 0787.368.848 sau pe pagina de Facebook: Mobila Sigma Bistrița. 

Magazinul e situat pe Drumul Cetății nr. 65 (Spațiile EMI Center de pe drumul de centură) din Bistrița.

Poți afla mai multe informații, și recitind articolul de mai jos:

FOTO: Cauți mobilă pentru casă sau birou?! Treci pe la Mobila SIGMA, ai de unde alege!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: