25.9 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Măști chirurgicale gratuite, pentru primii 200 de pacienți care vor fi clienții celei mai noi farmacii deschise de SANOVIL

Sanovil deschide mâine, 12 mai 2020, o nouă și frumoasă farmacie pe Bulevardul Republicii nr. 15, aproape de Liceul Liviu Rebreanu, formând astfel în Bistrița un lanț local de farmacii.

Sperăm ca prin realizarea acestui mic lanț local de farmacii SANOVIL, să putem oferi cetățenilor o mare varietate de medicamente și materiale sanitare de calitate la prețuri cât mai bune precum și un acces facil la aceste produse”, au precizat reprezentanții Sanovil.

Pentru a marca momentul deschiderii Farmaciei SANOVIL de pe Bulevardul Republicii, primii 200 de clienți vor primi gratuit câte o mască chirurgicală. Li se vor oferi și alte produse farmaceutice și mici atenții, în funcție de patologia care rezultă din rețetă.

Prin toate unitățile medicale pe care le coordonează, Grupul SANOVIL vă asigură că preocuparea care stă la baza întregii structuri medicale create este creșterea calității actului medical și creearea unui climat cald, prietenos în jurul pacientului aflat în dificultate. Sigur că acesta este un deziderat care poate fi atins cu perseverență și în timp. Însă Grupul Sanovil vă asigură de faptul că stradaniile lor sunt continue și sunt în acest sens.

În zilele acestea grele care ne afectează într-un fel sau altul pe toți, să ne reamintim că dacă vom fi împreună și ne vom sprijini unul pe celălalt, vecin lângă vecin, umăr lângă umăr, vom trece vremurile cu bine. Să ne ajutam să ne dezvoltăm între noi, având grijă unul de celălalt. Pentru că și această criză a demonstrat, deși nu era nevoie, că străinul te lasă la necaz, iar când nu mai aduci profit – pleacă în altă zare. Noi însă rămânem aici împreună cu necazul, bucuria și speranța. Nu uităm niciodată că “Întodeauna Cineva te va ajuta!” – au mai subliniat reprezentanții Sanovil.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.