12.3 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

FOTO/VIDEO: O cruce bună pentru oriunde și oricând

Inaugurată într-o zi de sărbătoare, chiar de Ziua Crucii, expoziția „Precum în cer așa și pe pământ” pe care încă o puteți admira la Muzeul Județean – are toate șansele să vă surprindă cu câteva lucrări speciale.

Expoziția a pornit de la dorința de a etala pe simezele Muzeului Județean – într-un spațiu foarte potrivit, pare că e vorba de catacombele din perioada în care creștinii erau persecutați, în zilele de început ale creștinismului – felul în care înțeleg artiștii crucea… Am adunat lucrări de sculptură, grafică sau pictură ale mai multor artiști contemporani”, a explicat Gavril Țărmure.

Cred din toată inima că intelectualii, pictorii, sculptorii, artiștii, muzicienii ar trebui să refacă – țărănimea nu cred că mai poate – să refacă ritmurile străvechi, ca sondări, ca arheologie în memoria colectivă.

Sau, dacă nu să le refacă, măcar să ni le reamintească… Expoziția are și această funcție anamnetică.

Ne amintește de crucile din biserici, de la marginea drumurilor, prin grădini, pe obiectele de îmbrăcăminte, pe vase și peste toto…”, a mărturisit preotul conf. univ. dr. Ioan Bizău, cu prilejul vernisajului.

Preotul Ioan Bizău l-a evocat și pe Horia Bernea, fondatorul celebrului Muzeu al Țăranului Român.
A făcut o adevărată obsesie pentru tema crucii. De altminteri, și Muzeul Țăranului Român stă sub semnul crucii. Horia Bernea spunea că esența culturii tradiționale țărănești are ca simbol crucea. Viața este imposibilă fără cruce.

În derularea acelui proiect fabulos, unic probabil în zona aceasta a Europei, a dat și nume sălilor – spațiilor din muzeu care aveau o configurație gândită chiar de Horia Bernea. Primei săli i-a spus Puterea Crucii. Pe a doua a numit-o Folosul Crucii, iar pe a treia – Frumusețea Crucii. Pe ultima sală a numit-o Crucea e peste tot…

Vă citesc două gânduri din reflecțiile pe care cei din apropierea sa le-au notat cu prilejul deschiderii acelui muzeu fabulos: „Dacă pentru Putere am ales obiecte rezultând din gesturi fundamentale – cruci bune pentru oriunde și oricând – Folosul Crucii adună piese dintr-o zonă aplicativă. Crucea este prezentă în toate momentele semnificative ale vieții. Există o tehnică de utilizare a crucii cu scop de protecție… În sala Frumusețea Crucii expunem obiecte pe care crucea devine obiectiv decorativ… Despre ultima sală, numită Crucea e peste tot – Horia Bernea spunea: Aici vom expune și fotografii multe, imagini cu elemente de arhitectură, frunze, insecte, animale care conțin în corpul lor crucea. Să învețe omul că crucea e peste tot…”, a mai punctat preotul Ioan Bizău.

[arve url=”https://youtu.be/2H9gp7rglkU” /]

Luigi Bambulea, cercetător științific la Muzeul Național al Literaturii Române din București, a vorbit despre reprezentarea iconică și narativă a crucii.

Este vorba nu atât de o reprezentare istorică sau narativă a crucii, cât o reprezentare iconică. Narativ presupune pur și simplu a reprezenta un eveniment în episoade succesive, iar iconicul – a-l sugera printr-o erupție vizionară

În cele din urmă, crucea nu reprezintă doar un element sacru într-o religie.

Nici măcar în creștinism, crucea nu este doar lemnul pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Crucea are de fapt o semnificație mult mai înaltă – are o semnificație cosmică. Structura universului este cruciformă, și asta o spune cu un mileniu și ceva înainte, Maxim Mărturisitorul”, a mai spus Luigi Bambulea.

Crucea este de fapt subiect de meditație și de contemplație, la artiștii care expun la Muzeul Județean – a mai precizat Luigi Bambulea. „Este vorba despre meditație în sensul laic și secular al noțiunii. Dar în aceeași măsură este vorba și de contemplație. Este o graniță fină pe care unii dintre artiști reușesc să o depășească…” 

„Nu vă așteptați să vedeți obiecte religioase, nemijlocit utilizate în biserică. E vorba de obiecte de artă, însă unele dintre ele sunt atinse de o inspirație care le poate face găzduibile într-o biserică…”, a mai spus Luigi Bambulea. 

[arve url=”https://youtu.be/wzmGAFHDdBk” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: