-0.9 C
Bistrița
miercuri, februarie 18, 2026

Primarul din Negrilești s-a ales cu plângere penală, după ce și-a angajat ginerele la primărie

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean în cazul primarului comunei Negrilești, Costin Dumitru. Acesta este acuzat de conflict de interese penal și folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane. Toate acestea după ce și-a angajat ginerele la primărie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a fost sesizat de Agenția Națională de Integritate, cu privire la primarul comunei Negrilești, Costin Dumitru, după ce a constatat că acesta a încălcat legea în mandatul trecut.

Acesta și-ar fi angajat ginerele la primăria pe care o conduce: „A semnat în data de 24 iulie 2017 anunțul cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrilești și adresa prin care Primăria a transmis Agenției Naționale a Funcționarilor Publici anunțul privind organizarea acestui concurs. A emis în data de 29 august 2017 dispoziția privind încadrarea ginerelui său într-o funcție contractuală de execuție, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrilești”, precizează ANI, într-un comunicat de presă.

Primarul este acuzat de conflict de interese penal și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Foto: Facebook

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...