27.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Ministerul Educației se spală pe mâini privind tradiția de Mărțișor și 8 Martie! Decizia finală și posibila vină cade în cârca fiecărei unități școlare

Ministerul Educației a trimis un comunicat aseară prin care anunța că „nu intervine în tradiția de Mărțișor și 8 martie”. Deși legea spune că NU e voie schimbul de obiecte, în contextul pandemiei, Ministerul Educației spune că e decizia fiecărei unități de învățământ.

În contextul pandemiei, interacțiunea și schimbul de obiecte este interzis, sau limitat cât de mult posibil.

Tocmai de aceea, cadrele didactice au informat preșcolarii și elevii că anul acesta NU vor putea face schimb de mărțișoare sau cadouri.

Aseară însă, Ministerul Educației a trimis un comunicat unităților de învățământ, prin care pune în cârca lor atât decizia de a păstra sau nu această tradiție, dar și ”vina”, dacă ulterior se vor sesiza cazuri de infectare cu COVID.

Astfel, de aseară, pe grupurile de părinți, se poartă discuții privind cea mai bună modalitate de a face schimb de mărțișoare sau cadouri FĂRĂ prea mult contact.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: