9.4 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Clădirea fostei biblioteci, lăsată de izbeliște de proprietari, prădată de hoți

Cu fiecare an, clădirea care până acum câțiva ani a găzduit Biblioteca Județeană, este tot mai degradată. Până ca cineva să o „salveze”, hoții au dat iama și au încercat să fure parte din bunurile din interior.

În această dimineață, doi bărbați au fost surprinși de către jandarmi, în timp ce furau mai multe lucruri din clădirea fostei biblioteci județene. Totul se întâmpla în jurul orei 05:30, la doi pași de Inspectoratul de Poliție Județean. Jandarmii care i-au prins pe cei doi erau în patrulare.

Bărbații au furat un calorifer din fontă și un rezervor pentru boiler. Cei doi au venit la fața locului cu două cărucioare, cu care voiau să transporte obiectele furate. Cei doi bărbați, de 42 și 25 de ani, s-au ales cu dosare penale.

„Jandarmii i-au legitimat pe cei doi bărbați, întrebându-i de unde au luat materialele. Cei doi au declarat că le-au sustras din interiorul clădirii în care a funcționat Biblioteca Județeană, aceasta fiind momentan dezafectată. Intenția acestora era de a le comercializa ulterior la un centru de colectare a fierului vechi. Mai mult decât atât, jandarmii au mai aflat că în urmă cu o noapte, cei în cauză mai sustrăseseră alte două calorifere din aceeași clădire”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Bistrița, într-un comunicat de presă.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.