11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Se pot face donații pentru Târgul de Purici organizat în octombrie, de Club Lions Bistrița

O nouă ediție a deja tradiționalului Târg de Purici va fi organizat, spre finalul lunii octombrie, la Bistrița. Clubul Lions Bistriţa propune comunității o „variantă adaptată vremurilor cu care toți a trebuit să ne obișnuim”. Se va intra pe baza certificatului Covid.

Cea de a VIII-a ediție a Târgului de Purici va avea loc în perioada 22-24 octombrie. Și în acest an se va desfășura în colaborare cu Complexul Muzeal Județean Bistriţa-Năsăud, în curtea interioară. Aici vor fi amplasate standurile cu obiectele donate, au anunțat voluntarii Clubului Lions.

Nu am dorit să renunţăm la acest eveniment cu care i-am obișnuit pe bistriţeni în fiecare an. Însă cel mai important este să păstrăm condiții de siguranță, atât pentru cei implicați în organizarea Târgului, cât și pentru prietenii noștri, vizitatori ai acestui Târg”, a precizat președintele Lions Club Bistriţa, Mihai Bilegan.

La intrarea în incinta Muzeului Județean vizitatorilor li se va cere Certificatul digital european pentru a avea acces la standuri. Se vor utiliza dezinfectanți. Se va respecta fluxul de intrare-ieșire, iar masca va fi obligatorie”, au mai anunțat inițiatorii.

Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, Târgul de Purici va avea specificul unui  „Anticariat”. Asta înseamnă că nu vor fi expuse obiecte de îmbrăcăminte sau încălţăminte de niciun fel.

În schimb se vor regăsi obiecte de artă, tablouri, porţelanuri, articole sportive (schiuri, biciclete, trotinete, etc). Se vor găsi, de asemenea, cărţi, rechizite şcolare, jocuri, vinyl-uri, casete, gablonţuri şi bijuterii. De pe standuri nu vor lipsi nici  articolele pentru Crăciun sau decorațiunile pentru casă şi grădină, alături de obiecte mici de mobilier.

Este un altfel de târg: nu urmăreşte profit pentru cineva. Cu ajutorul cetăţenilor care donează şi mai apoi cumpără obiecte, se creează un fond pentru realizarea obiectivelor propuse de Club Lions Bistrița. Fiecare cetăţean care cumpără sau donează ne dă o mână de ajutor să servim comunitatea.

Ca și anul trecut, fondurile obținute vor fi folosite la construirea Adăpostului pentru victimele violenței domestice, adăpost de care, din păcate, este mare nevoie”, au explicat voluntarii Lions.

Intrarea se va face în baza unui voucher în valoare de 10 lei. Acesta va putea fi achiziționat la intrare în incinta Muzeului Județean și va putea fi folosit la cumpărarea diverselor obiecte expuse. 

Cei care doresc să doneze produse din categoriile specificate mai sus, o pot face după următorul program:

  • Luni – Vineri între orele 11 și 16, în Bistrița, str. Nicolae Titulescu, nr. 21, la Sediul AFI ProFamilia – telefon 0263.23.31.01 
  • Marți și Joi între orele 17 și 19, în Bistrița, str. Nicolae Titulescu, nr. 21. Contact Telefon: 0744.59.87.60 sau 0744.474.920. 

Vă așteptăm cu drag alături de noi, așa cum ați fost în toate cele șapte ediții precedente. Vă mulțumim!”, au mai transmis voluntarii Lions.

Foto @ Arhivă / Târgul de Purici 2020

FOTO: S-a deschis Târgul de Purici…! Ce puteți cumpăra în acest weekend, de la muzeu

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.