18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

În sfârșit! Viișoara, mai sigură, cu polițiștii locali în zonă

Viișoara are, în sfârșit, un post de poliție locală. Astfel, una din cele două zone cel mai rău famate din județ devine mai sigură.

În luna iulie 2021, în cartierul Subcetate apărea un sediu de poliție locală. Cartierul a devenit încet, încet mai sigur, odată cu prezența polițiștilor locali în zonă.

FOTO: Cartierul Subcetate, de astăzi, mai sigur!

Administrația locală a promis că astfel de sedii ale poliției locale vor apărea și în Viișoara, Sărata și Sigmir. Pentru anul acesta au fost promise locațiile din Viișoara și Sărata. La Sigmir e nevoie de finalizarea unei clădiri pentru sediul poliției locale.

VIIȘOARA: Post de poliție locală și punct de preluare a cerșetorilor

În 1 aprilie 2022, poliția locală și-a făcut apariția în Viișoara. Un container – locuință modulară a fost trabnsformat în sediu.

Polițiștii locali vor fi în zonă zilnic, între orele 10.00 – 22.00.

Astfel, cartierul Viișoara – una dintre cele două cel mai rău famate zone din județ- devine mai sigură.

Șeful poliției: Bistrița-Năsăud e un județ sigur. Avem două zone mai… rău famate

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: