10.4 C
Bistrița
joi, aprilie 2, 2026

VIDEO Au ars hectare de pădure la Colibița

35 de persoane, cadre a ISU Bistrița-Năsăud, voluntari SVSU sau personal de la Ocolul Silvic s-au luptat cu un incendiu izbucnit în zona lacului Colibița câteva ore bune, până dimineața.

Zona lacului Colibița este afectată de incendii de vegetație, acum fiind incendiate aproximativ șase hectare de pădure a fondului forestier, printre care și dărâmături sau uscături.

La Intervenție au participat 10 subofițeri și un ofițer din cadrul ISU BN și 25 de persoane, voluntari ai SVSU din Valea Bârgăului și persoane de la Ocolul Silvic. De asemenea, personalul Ocolului Silvic prezent la caz a rămas în zonă pentru supravegherea focarelor.

Focul a fost localizat în apropierea pensiunilor, iar localnicii au fost primii la locul incendiului. Aceștia au făcut tot ce le stă în putință pentru a opri extinderea focului spre case și pensiunile stațiunii. Autoritățile s-au luptat cu flăcările până la ora 01:00, în dimineața zilei de 21 iulie.

„10 subofiteri și un ofițer din cadrul ISU Bistrița-Nasaud și alte 25 de persoane – pompieri voluntari din cadrul SVSU Bistrița Bârgăului, Tiha Bargaului și Josenii Bârgăului, precum și personal de la Ocolul Silvic au intervenit pana azi dimineață, în jurul orei 01.00, pentru localizarea, izolarea și lichidarea focarelor incendiului de pădure de pe raza localității Colibita.

Suprafață afectată este aproximativ 5-6 ha pădure, vegetație uscată și doboraturi. Pe timpul nopții, personalul Ocolului Silvic a rămas în supravegherea focarelor rămase active în zona delimitată.

În aceasta dimineață, doua echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului au fost direcționate la locul incendiului pentru a continua operațiunile de stingere în zona respectivă”, a transmis ISU BN.

Foto/VIDEO: ISU BN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...