11.7 C
Bistrița
marți, august 26, 2025

Peisajele de revistă din Parva, admirate de vedetele Antena 1. Ce-au căutat în Bistrița-Năsăud:

Vedetele Antenei 1 au făcut cunoștință cu meleagurile județului Bistrița-Năsăud după ce au filmat o emisiune „Poftiți la țară” în peisajele de revistă ale comunei Parva.

Emisiunea este un produs creat în trecut împreună cu coregraful de muzică populară Marin Barbu, cunoscut și ca Nea Marin. La Parva au ajuns și Maria Buză, Adriana Trandafir, Marius Damian, Liviu&Andrei și Jador.

În zilele de filmare, au făcut cunoștință cu mâncarea tradițională, preparatele proaspete din zonă, dar și cu băuturile locale cu un gust aparte, de munte. Vedetele au călcat pragul caselor a două femei care se ocupă cu meșteșugitul, Virginia Linul și Cornelia Bodescu.

Pentru că fiecare emisiune prezintă și munca, nu doar divertismentul, vedetele Antenei au pus mâna pe ciocan, pe strung, pe sapă sau au învățat cum funcționează o moară veche.

Pe 5 septembrie, înainte ca Parva să se despartă de echipa de filmare, a fost organizat un spectacol la care au participat peste 1000 de persoane în care protagoniste au fost chiar vedetele invitate. Spectacolul a fost organizat pe Dealul Vinului, într-o zonă de poveste, deasupra localității.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Emisiunea in sine este ok, dar ” personajul principal ” … se comporta ca un mascarici ! Este frumoasa peisagistica, dar tot ceea ce prezinta , nu este decat un” circ familial ” , o mascareala … Ii recomand, ori sa fie mai sobru ori sa renuntze , ptr ca se comporta ca la ” gradinitza de copii ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la BCVO Logistics, Polimed și GB Instaplan: Se caută dispeceri, șef de șantier, tehnician, operatori

BCVO Logistics caută dispeceri / Planificatori Transport iar GB Instaplan angajează Șef de șantier. Polimed are nevoie de Responsabil cu Managementul Calităţii, Tehnician Gestiunea Producţiei, Operator Producţie și Femeie de Serviciu pentru Cibela.

ZINNIA Homes Viișoara s-a extins și modernizat! Oferă servicii premium pentru îngrijirea seniorilor

ZINNIA Homes – centrul de îngrijiri pentru seniori din Viișoara, recunoscut pentru discreția și calitatea serviciilor...

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos: