25.1 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Stelian Dolha: Protecția Consumatorului BN va verifica fiecare lot de cornuri, cel puțin o perioadă!

„A existat o plângere de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”. La LPS am trimis în control! Vom verifica fiecare lot!”, a declarat inspectorul șef al Protecției Consumatorului BN. Elevii de „Lucian Blaga” și cei de la LPS ar fi primit corn mucegăit.

În această dimineață, o mămică posta imagini în mediul online, cu un corn primit de elevii LPS la școală. Cornul ar fi fost dat în ziua în care era și data de expirare și avea urme de mucegai.

Aceasta susținea că a făcut plângere la Protecția Consumatorului și urma să anunțe inclusiv DSP BN.

FOTO: Copiii de la LPS ar fi primit corn mucegăit

Reprezentanții Protecției Consumatorului susțin că a mai existat o plângere, de la altă școală.

Au fost ieri inspectorii în control, dar la Lucian Blaga. Acolo am avut o sesizare. Nu am mai găsit niciun corn din lotul respectiv. Dar l-am contactat pe administratorul firmei și i-am lansat invitația să vină luni la noi la sediu la o discuție. E totuși vorba despre programul Laptele și cornul și nu se poate așa ceva!”, a explicat Stelian Dolha, inspectorul șef OJPC BN.

În cazul LPS s-au autosesizat, dar datele problemei se schimbă.

În urma informației privind cornul de la LPS; ne-am autosesizat. Se poate să fi făcut plângerea și să nu fi ajuns la noi. Dar oricum am trimis deja inspectorii acolo. Ei bine, acest lucru schimbă lucrurile.

L-am contactat pe administratorul firmei și i-am spus să vină de urgență, la prima oră, luni, la noi la birou. Voi lua legătura și cu președintele Consiliului Județean BN, fiind vorba de programul „Cornul și laptele” care se derulează în școli.

Și, vom cere administratorului firmei să ne aducă nouă câte un exemplar din fiecare lot. Vom verifica fiecare lot în parte, în fiecare zi. Această situație e una gravă. Vom discuta, dacă nu mai găsim exemplare din acel lot, și vom verifica de acum înainte fiecare lot care se împarte!”, a declarat Stelian Dolha.

Directorul LPS susține că nu ar mai exista cornuri și că acesta a fost, oricum, oferit în termen.

Am verificat informația. Cornul a fost oferit în termenul de valabilitate. Nu am mai găsit alte cornuri, dar am înțeles că ar fi fost oferit în data de 7, nu ieri. Poate copilul l-a ținut în bancă, la căldură. Nu știu ce s-a întâmplat! Noi verificăm cornurile când le primim. Nu s-a sesizat nimeni să fie vreo problemă”, a declarat Octavian Guiu.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Se mai mira administratia ca tinara generatie isi ia talpasita spre zari mai limpezi ?
    Aici la Romanica primesc prin grija smecherilor care au castigat licitatia MUCEGAI la punga ca sa se obisnuiasca cu starea de razboi din est ca doar din MUCEGAI s-a obtinut PENICILINA buna pentru lupta impotriva bacterilor si virusi.
    Jigodiile din sereleuri asa isi fac averi, inclusiv pe spatele copiilor si a parintilor lor.
    Halal sa va fie la toti vinovatii lacomi si scarbosi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.