7.9 C
Bistrița
luni, noiembrie 10, 2025

Super-licitație de 124 de mil. lei: Aquabis caută constructor pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Bistrița

În ultima zi din 2022, Aquabis a lansat o licitație publică pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în municipiul Bistrița. Valoarea lucrărilor ajunge la 124 de milioane de lei.

Furnizorul de apă și canal a demarat licitația publică pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în municipiul Bistrița. Lucrările vor costa 124 de milioane de lei, iar constructorul identificat va avea la dispoziție doi ani pentru a le finaliza.

Investiția este parte a proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată și este finanțat în proporție de 85% din fonduri europene.

Contractul include lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune și remedierea eventualelor defecte apărute în perioada de garanție.

Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare trebuiau să înceapă mai devreme, însă acest lucru nu ar fi fost posibil din vina municipalității, spunea anul trecut șeful Aquabis, Ion Șandru.

„La Bistrița puteam să  îi dăm drumul cel puțin de un an de zile, dar am avut probleme cu străzile, care sunt pe domeniul public, s-a întârziat foarte mult. A trebuit să scoatem peste 100 de străzi de la extindere care nu țineau de domeniul public și după o lună să obținem din nou toate avizele, pentru că expiraseră. Anul acesta se vor analiza ofertele, lucrările vor începe anul viitor, cel mai devreme spre finalul acestui an, dacă nu vor fi contestații. Sperăm la o iarnă blândă să putem lucra”, a declarat Ion Șandru, în toamnă, într-o conferință de presă.

Mai multe despre acest subiect:

Ion Șandru Aquabis : „Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Bistrița vor începe abia anul viitor”

Primăria Bistrița vrea apă și canalizare în zonele noi de locuit, cu ajutorul PNRR. VEZI lista străzilor luate în calcul:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...

FOTO: S-a deschis GRAND Resellux, pe Lucian Blaga! Resigilate, cât vezi cu ochii

Un nou magazin Resellux s-a deschis în Bistrița. Situat pe strada Lucian Blaga, aici găsiți peste...