7.3 C
Bistrița
marți, aprilie 30, 2024

„Între revoluții”, filmul regizorului bistrițean Vlad Petri, în premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

„Între revoluții” – lungmetrajul regizat de Vlad Petri – este unul din cele 28 de titluri selectate pentru programul principal al secțiunii Forum, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din peste 2000 de filme din întreaga lume. 

Filmul regizorului Vlad Petri din Bistrița va fi prezentat, în premiera mondială, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (Berlinale). Acesta se desfășoară între 16 și 26 februarie 2023.

Este un film construit exclusiv din arhive – notează SpotMedia.ro – și pune în oglindă viețile și destinele a două femei (Maria și Zahra), una din România, cealaltă din Iran, prietene și colege de facultate la Universitatea de Medicină din București în anii ’70. 

În 1979, când posibilitatea unei schimbări politice în Iran devine o certitudine, Zahra se întoarce în țara ei, luând parte la revoluția de acolo, departe de prietena sa. Pentru următorii 10 ani, singurul lor mod de a comunica e prin intermediul scrisorilor. Încadrate de două revoluții, cuvinte lor descriu lupta femeilor pentru a fi auzite, societăți trecând prin schimbări radicale și o prietenie care nu poate fi destrămată.

Regizorul Vlad Petri a folosit imagini și documente de arhivă, dar și elemente de ficțiune. Acest fapt a dus la realizarea unui lungmetraj hibrid, în care documentarul și ficțiunea se îmbină.

Scrisorile prezente în film sunt scrise de Lavinia Braniște și au ca inspirație scrisori din arhivele Securității și poeziile a două importante scriitoare din România și Iran – Nina Cassian și Forugh Farrokhzad.

Pentru mine Între Revoluții e un film despre un trecut recent, care reverberează foarte puternic cu realitatea imediată.

Este un film care prezintă o istorie subiectivă, la feminin, despre două țări și societăți aflate la mii de kilometri distanță care au experimentat sisteme politice inedite, în care oamenii treptat au fost striviți de către aparate politice represive.

Este un film actual, care intră în dialog cu protestele din ultimele luni din Iran, unde femeile luptă pentru drepturi și unde își doresc o societate echitabilă, la fel cum și-au dorit-o și în 1979. Strigătul acestor femei, chiar dacă nu e prezent în film, exprimă ceea ce își doresc și Zahra și Maria: „Zan, Zendegi, Azadi!” – „Woman, Life, Freedom!”, a explicat Vlad Petri.

Regizorul Vlad Petri a câștigat Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar! „Războiul din Afganistan nu e doar despre eroism”

VIDEO: Regizorul bistrițean Vlad Petri, premiat la Festivalul de film de la Sarajevo

Monica Lăzurean-Gorgan, producătoarea filmului, a povestit că „în perioada de pregătire am căutat arhive despre revoluții și despre viețile cotidiene ale oamenilor din Iran și România, fiind ajutați de un cercetător de arhive din Germania. De asemenea, am lucrat cu o persoană din Iran care a găsit arhive importante, unele dintre ele prezentate în premieră acum, persoană a cărei identitate nu poate fi dezvăluită, din motive care țin de siguranță…”

Lungmetrajul românesc este unul din cele 28 de titluri selectate pentru programul principal al secțiunii Forum la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din peste 2000 de filme din întreaga lume.

Forum este o secțiune competițională și include filme ce propun o serie de reflecții asupra limbajului cinematografic, dar și asupra discursului socio-artistic.

Berlinale este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume. Evenimentul atrage anual numeroși spectatori și participanți din industria cinematografică din peste 130 de țări.

Filmele lui Vlad Petri – situate la granița dintre documentar și ficțiune – au fost prezentate până acum în cadrul unor prestigioase festivaluri internaționale de film precum Berlin, Rotterdam, Sarajevo sau Jihlava.

A câștigat trei premii GOPO pentru Cel mai bun debut (2015) pentru documentarul „București, unde ești?” și Cel mai bun scurtmetraj documentar (2021 – „Cerbul a trecut prin fața mea” și 2022 – „Același vis”). 

EXCEPȚIONAL! Un documentar realizat de un bistrițean, difuzat de una dintre cele mai mari platforme de filme din lume

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: