-6.5 C
Bistrița
joi, ianuarie 1, 2026

Un funcționar dintr-o primărie din Bistrița-Năsăud a ajutat mai multe persoane să obțină pensii cu acte false

Un bărbat, de 66 de ani, în calitate de funcționar în cadrul unei instituții dintr-o comună din Bistrița-Năsăud, a ajutat mai multe persoane să obțină adeverințe false pentru a atesta vechimea în muncă, în cadrul C.A.P., în scopul acordării pensiei.

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, pun în executare 4 mandate de percheziție domiciliară”, potrivit IPJ BN.

Perchezițiile vizează sediul unei instituții, precum și locuințele unor persoane, bănuite de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, înșelăciune și uz de fals.

Totodată, în cursul zilei de astăzi vor fi puse în aplicare 16 mandate de aducere.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul anilor 2015-2022, un bărbat, de 66 de ani, în calitate de funcționar în cadrul unei instituții dintr-o comună din Bistrița-Năsăud, ar fi permis unui alt bărbat, de 66 de ani, care nu ar fi fost angajatul instituției, să acceseze arhiva și să se documenteze cu privire la unele persoane care, înainte de anul 1990, ar fi lucrat în cadrul unei Cooperative Agricole de Producție (C.A.P.).

Persoanelor în cauză le-ar fi fost necesare adeverințe emise de către instituție, pentru a atesta vechimea în muncă, în cadrul C.A.P., în scopul acordării pensiei.

Bărbatul care nu ar fi fost angajatul instituției ar fi completat adeverințele tipizat pentru mai multe persoane și ar fi inserat date nereale care nu aveau la bază documente justificative în original, ci doar copii conforme cu originalul, insuficiente pentru numărul de ani atestați în adeverință.

Documentele astfel întocmite ar fi fost semnate de către bărbatul cu calitate de funcționar și de secretarul comunei, pentru 14 persoane solicitante, cu vârste cuprinse între 64 – 69 de ani, care le-ar fi utilizat, ulterior, la depunerea dosarului de pensie, pentru a produce consecințe juridice”, mai spune sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos:  

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos: