13.3 C
Bistrița
duminică, mai 4, 2025

EXTRA: Palatul Copiilor din Bistrița celebrează 75 de ani de activitate! Primul eveniment aniversar: „Clinica Sinucigașilor”, în 6 mai

Palatul Copiilor din Bistrița împlinește în acest an 75 de ani, iar trupa de teatru de aici – Helios –  împlinește 18 ani! Este prilejul perfect să ne bucurăm împreună participând la spectacolul de teatru Clinica Sinucigașilor. E primul eveniment dintr-o serie care va celebra cei 75 de ani de activități educative extra-școlare, la Palatul Copiilor.

Au trecut 18 ani în care am câștigat timp. Înainte de a se ridica spectacole, s-au ridicat prietenii care, deși despărțite de ani de studenție, fac momentele reîntâlnirii să fie ca și cum ieri ne-am fi văzut ultima dată.

18 ani de nebunie organizată, în care s-a râs mult, s-a muncit mult, s-a răgușit mult. A tremurat inima de emoție, s-au uitat replici exact la momentul potrivit, s-au ridicat spectacole, s-au câștigat premii. Dar cel mai important lucru este acela că s-au creat legături și s-a crescut frumos”, a mărturisit prof. Antonia Orban, de la Palatul Copiilor.

Așadar marți, 6 mai, de la ora 18.00, suntem invitați la un spectacol aniversar Helios cu râsete, emoție, gânduri adânci și replici de colecție!

Clinica Sinucigașilor este o comedie spumoasă despre… lucruri serioase. Promitem că e mai vesel decât pare! E un spectacol în care viața bate teatrul și teatrul bate orice depresie.

Veniți să sărbătoriți alături de niște adolescenți care iubesc scena și care încă mai cred că râsul e cel mai bun medicament. Un spectacol pentru cei care iubesc viața, teatrul și umorul”, au mai transmis cei de la Palatul Copiilor.

Spectacolul de teatru Clinica Sinucigașilor este primul eveniment, dintr-o serie amplă care va celebra cei 75 de ani de activități educative extra-școlare, la Palatul Copiilor.

Prof. dr. Diana Oancea Morar, directoarea instituției, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că la Bistrița, Casa Pionierilor a fost înființată în octombrie 1950, alături de instituții similare din București, Dej, Zalău și Vălenii de Munte.

Existau cercuri tematice pe atunci. La Bistrița s-a început cu un cerc de aeromodele, unul de dansuri populare și unul de cusături. Inevitabil, regimul comunist și-a pus amprenta și asupra activităților de la Casa Pionierilor – pentru că așa se numea pe atunci…

După 1989, Casa Pionierilor a devenit Palatul Copiilor iar acum se află sub tutela Ministerului Educației și Cercetării.

Este destinat activităților din timpul liber, care sunt gratuite pentru toți copiii din oraș. Ceea ce mi se pare absolut grozav. Suntem profesori, știm ce se predă în școală și putem să facem cu copiii activități care au legătură inclusiv cu ceea ce fac ei la școală. Dacă au întrebări suplimentare sau dacă vor să facă mai multă practică – la Palatul Copiilor este posibil.

Putem să-i trimitem la concursuri de profil mai aplicate. Putem să-i ajutăm să se descopere în tihnă și cu bucurie. Acesta este și motto-ul nostru, de altfel: Învață cu bucurie”, a mai spus prof. Diana Oancea Morar.

Sărbătoarea la Palatul Copiilor începe cu o piesă de teatru, în 6 mai, la Palatul Culturii.

Tinerii actori de la Helios vor prezenta încă o piesă de teatru, pe 20 mai. În programul aniversar este inclus și un spectacol de dans, dar și expoziții de fotografie și pictură.

În perioada de maximă dezvoltare, la Palatul Copiilor din Bistrița existau 24 de cluburi. Asta se întâmpla pe la începutul anilor 90.

De atunci s-au tot redus numărul de posturi, până în ultimii ani când am rămas 10 profesori. Avem, în total aproape 1000 de elevi. Fiecare dintre colegii mei au cel puțin câte 90 de elevi cu care se întâlnesc săptămânal la activități extra-școlare.

Sunt cam 7-800 de elevi care vin frecvent, în mod regulat și își petrec timpul liber alături de noi. Mi se pare extraordinar. Îi felicit pe colegii mei de la Palatul Copiilor – de câte ori am ocazia. Pentru că știu cât de greu este să convingi acum un copil să-ți ofere din timpul lui liber. Să vină de drag, să învețe ceva alături de tine”, ne-a mai explicat prof. dr. Diana Oancea Morar.

FOTO – Școala din Bistrița în care copiii vin pentru porția de fericire: „Cel mai mult copiii îi apreciază pe profesori”

OAMENI din BN – Diana Oancea Morar, directoare la Palatul Copiilor Bistrița: Învățăm alături de copii să ne depășim pe noi înșine. Fie și doar cu un pas

FOTO/VIDEO – Explozie de culoare și veselie, la Palatul Copiilor din Bistrița. Momente emoționante, în Ziua Porților Deschise

FOTO/VIDEO. Craft the Waste: Sute de copii și adulți au învățat, la Palatul Copiilor din Bistrița, cum se face hârtia manuală

ARTFish: Palatul Copiilor din Bistrița a inaugurat oficial prima galerie de artă dedicată exclusiv copiilor, la Biblioteca Județeană

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Nu rata PRIME CONNECTIONS – primul eveniment de business networking al anului pentru antreprenorii din Bistrița!

Ești pregătit pentru evenimentul de Business Networking al primăverii? După succesul evenimentului din toamnă, BNI Bistrița-Năsăud România organizează primul eveniment de business networking în 2025: Prime Connections.

ProAnima e acum Transilvet! Aceiași medici veterinari dedicați și servicii veterinare de top pentru sănătatea animalelor de companie

Clinica veterinară ProAnima s-a reinventat și a devenit Transilvet! Cu o nouă denumire acum, dar în aceeași locație (strada Drumul Dumitrei Vechi, Nr. 29A, Bistrița), medicii veterinari Vlad Ștefănescu și Loredana Zegrea, cei care au pus bazele clinicii, continuă să ofere servicii medicale veterinare de înaltă calitate, bazate pe o experiență vastă și o pregătire internațională.

FOTO: Noul show-room Bilka Tinu House Art, inaugurat astăzi, pe drumul de centură!

Tinu House Art, cel mai mare distribuitor Bilka din țară, a inaugurat astăzi, pe drumul de centură, vizavi de Restaurantul Terra, noul show-room Novatik Bistrița. Într-un spațiu complet renovat și primitor....